Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, e din nou viral pe rețelele de socializare. De data aceasta pentru reacția de la conferința de presă de după victoria cu Aston Villa, scor 1-0.
Revenirea lui Steven Gerrard pe Anfield Road, în calitate de antrenor al lui Aston Villa, a reprezentat doar unul dintre punctele de atracție din jurul confruntării de sâmbătă. Asta fiindcă un episod petrecut la conferința de presă de la finalul partidei a captat atenția presei internaționale.
Jurgen Klopp și o întrebare buclucașă: „Scuze, poftim?!”
Jurgen Klopp o antrenează pe Liverpool din 2015, perioadă în care a avut suficient timp să-și perfecționeze nivelul limbii engleze.
Totuși, managerul „cormoranilor” și-a găsit „nașul” la ultima conferință. O întrebare primită de la un jurnalist al publicației Birmingham Live l-a bulversat complet pe Klopp, care n-a reușit să înțeleagă ce întrebare i-a fost adresată.
În timp ce reporterul respectiv îi adresa lui Klopp o întrebare referitoare la jocul prestat de Aston Villa pe Anfield, neamțul a început să râdă, bulversat de accentul jurnalistului. Apoi a întrebat pe un ton amuzat: „Scuze, poftim?!”. Neînțelegerea s-a lămurit după intervenția ofițerului de presă al celor de la Liverpool.
Moment amuzant și înainte de meci
Înainte de meci, tehnicianul lui Liverpool mai oferise un moment amuzant, când le-a spus jurnaliștilor că nu acceptă întrebări despre întâlnirea din campionat cu Steven Gerrard:
„Înainte de a începe, aș vrea să vă spun că nu voi accepta întrebări cu privire la Steven Gerrard azi. Apropo, ușa e acolo”, a spus neamțul, încercând să pară deranjat, dar pufnind în râs până la urmă, în amuzamentul general al jurnaliștilor prezenți.
{{text}}