Formula 1

Lewis Hamilton, misterios cu privire la viitorul său » Declarația cu care britanicul și-a alarmat fanii

+30 Foto
Lewis Hamilton / foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 13 decembrie 2021

Lewis Hamilton (36 de ani) nu a fost prezent la conferința de presă de la finalul Marelui Premiu din Abu Dhabi. Totuși, o scurtă declarație oferită imediat după finalul cursei câștigate de Verstappen i-a făcut pe fanii săi să-și pună semne de întrebare cu privire la viitorul britanicului în „Marele Circ.

Deși l-a felicitat pe Verstappen pentru primul titlu al carierei, Lewis Hamilton a fost un monument de deznădejde la finalul Marelui Premiu din Abu Dhabi. Britanicul a coborât cu greu din monopost, a oferit o scurtă declarație, apoi a lipsit de la conferința de presă obligatorie și nici nu a postat vreun mesaj pe rețelele de socializare.

Septuplul campion mondial a ratat șansa de a-l devansa pe Michael Schumacher la capitolul titluri în Formula 1 și n-a oferit un răspuns concret atunci când a fost întrebat despre posibilitatea de a-l depăși pe neamț la anul. 

Lewis Hamilton, nesigur cu privire la viitorul său

„Mai întâi, felicitări lui Max şi echipei sale. El a făcut o treabă fantastică anul acesta. Pentru toată echipa mea, toată lumea de la uzină şi de aici, cu toții am muncit din greu anul acesta. A fost unul din cele mai dificile sezoane. Sunt foarte mândru că am împărţit acest drum cu ei. 

Am dat totul în cursul acestui final de sezon, nu am abandonat nicio clipă şi acesta este cel mai important aspect”, a spus Hamilton. 

Întrebat despre viitorul său în Formula 1 și , implicit, lupta pentru titlu din sezonul 2022, Hamilton s-a rezumat la a declara că: „suntem în continuare în pandemie și sper doar că toată lumea va fi în siguranță și își va petrece Crăciunul alături de familiile lor. Vom vedea anul viitor”.

Hamilton e confirmat la Mercedes și pentru sezonul 2022, urmând să facă pereche cu George Russell. 

37 de aniva împlini Lewis Hamilton pe 7 ianuarie 2022

Mercedes nu acceptă eșecul lui Hamilton

Cu 5 tururi înainte de final, Hamilton era pe primul loc și avea 10 secunde avans față de Verstappen. Titlul numărul 8 părea să fie deja în brațele britanicului. Totul s-a schimbat, însă, când Nicholas Latifi a lovit parapetul și a fost nevoie de intervenția Safety Car-ului, care a dat calculele peste cap.

Comisarii de cursă au fost luați pe nepregătite, iar deciziile lor au nemulțumit ambele echipe. În timp ce Safety Car-ul era pe pistă, între Hamilton și Verstappen erau 5 piloți întârziați.

Inițial, acestora nu li s-a permis să depășească mașina de siguranță, spre nemulțumirea celor de la Red Bull. Decizia inițială a fost modificată în ultimul moment. Piloții întârziați au depășit până la urmă Safety Car-ul, ceea ce i-a permis lui Verstappen să vină imediat în spatele lui Hamilton.

FIA a respins contestațiile făcute de Mercedes

La finalul cursei, reprezentanții celor de la Mercedes nu au acceptat înfrângerea și au protestat oficial. Aceștia l-au acuzat pe Michael Masi, directorul de curse, pentru decizia care l-a costat titlul pe Lewis Hamilton. Comisarii FIA au judecat în regim de urgență plângerile făcute de Mercedes. Ambele au fost respinse.

FOTO Imagini spectaculoase din MP de Formula 1 de la Abu Dhabi

>

Citește și alte știri din Formula 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.