Luni, Dinamo a obținut prima victorie în Liga 1 din august încoace, 1-0 cu Chindia Târgoviște.
Dinamo a tremurat serios pentru prima victorie oficială în mandatul lui Mircea Rednic. Chindia a ratat mult, pe finalul meciului chiar de la punctul cu var, prin Daniel Popa, care a lovit bara transversală. El lovise bara și în prima repriză.
Ratările cruciale ale atacantului dâmbovițenilor se reflectă în nota acestuia pentru prestația împotriva Chindiei. Popa a primit 3 în Gazeta Sporturilor de astăzi, cea mai mică notă din tabăra oaspeților. De el s-au apropiat Jipa, Popadiuc și Celea, toți cu 4. În rest, note de 5, cu excepția celuilalt atacant, Daniel Florea. Și a antrenorului Emil Săndoi, ambii notați cu 6.
Notele GSP după Dinamo - Chindia 1-0
În tabăra lui Dinamo, lucrurile au stat ceva mai bine. Singurii cu note sub 5 sunt Ricardo Grigore (4, schimbat la pauză cu Răzvan Popa) și Vestenicky, tot 4, schimbat la cabine cu Itu.
Cu banderola pe braț, Alexandru Răuță a primit nota 6, doar Carp (7) și portarul Plamen Iliev (8) fiind peste el.
Mircea Rednic, la prima victorie oficială în acest mandat la Dinamo, a primit nota 7.
Am avut și momente bune, dar n-am jucat extraordinar. Un joc de luptă. Am câștigat multe dueluri. S-a văzut dorință, agresivitate. Ne-am creat ocazii. Bordușanu a jucat iar bine, nu poate încă să ducă 90 de minute, dar e pe drumul cel bun.
V-am spus să aveți răbdare. Încă nu se terminase etapa să fim pe ultimul loc. Rezultatul de la Craiova ne-a avantajat (n.r. FCU Craiova - Clinceni 1-2). Altfel, se distanța Craiova
- Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Chindia a avut ocazii pe care nu le-a avut în 7-8 meciuri. Chindia era obișnuită să se apere, azi a trebuit să atace. A avut 5 ocazii mari, aproape incredibile!
- Cornel Dinu, legendă a lui Dinamo
{{text}}