Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit despre situația lui Dan Petrescu (53 de ani), care este dorit de FRF ca selecționer.
Răzvan Burleanu, președintele federației, a spus azi că Dan Petrescu este singura variantă de posibil selecționer luată în calcul până pe 20 decembrie.
După declarația lui Burleanu, MM Stoica a precizat că este sigur că antrenorul lui CFR Cluj va accepta oferta, deși acesta va da un răspuns oficial pe 19 decembrie.
Mihai Stoica e sigur: „Petrescu a pus la națională! Așa am auzit”
„Se aude că e pus deja. E clar că FRF nu va plăti clauza. Dacă Varga le zicea să plătească, ei nu se mai duceau să discute. Deci, dacă s-au dus înseamnă că deja s-au înțeles. Ştiau ceva când s-au dus. Probabil că Petrescu are nevoie să stea mai liniştit.
Petrescu e pus! Aşa am auzit eu. Aşteptăm data de 20 şi vedem. O supoziţie e că CFR nu e mulţumită de Dan Petrescu dacă îl lasă să plece pe gratis. Ce, suntem aşa buni români acum şi îl lasăm să plece gratis?”, a spus MM Stoica, potrivit Telekom Sport.
După cum ați aflat, am discutat, pe 2 decembrie, cu Dan Petrescu, la Cluj, după ce cu o zi înainte am avut o întâlnire cu patronul clubului CFR Cluj. A fost o întâlnire foarte bună. Am discutat despre disponibilitate, lot, viziune și calendarul naționalei.
Ca să concluzionez, spun că până pe 20 decembrie 2021 singura variantă cu care lucrăm este Dan Petrescu. Nu a existat o ofertă financiară, ci doar o propunere de a sprijini naționala pentru calificarea la următorul turneu final. Dan Petrescu vrea să sprijine naționala, dar l-am înțeles în ceea ce privește discuția pe care trebuie să o aibă cu conducerea clubului. Până pe 20 decembrie, acesta este singurul scenariu cu care lucrăm. Nu am discutat despre contract
– Răzvan Burleanu, președintele FRF
{{text}}