Sergio „Kun” Aguero (33 de ani) și-a anunțat azi retragerea din fotbal, din cauza problemelor de sănătate.
- Pe 30 octombrie, Sergio Aguero a ieșit de pe teren în minutul 41 al meciului dintre Barcelona și Alaves, scor final 1-1, acuzând dificultăți în a respira. Ulterior, investigațiile au relevat că atacantul argentinian suferă de aritmie cardiacă, iar Barcelona a anunțat inițial că acesta va sta pe tușă cel puțin 3 luni. Acum, atacantul a luat decizia de a se retrage.
Atacantul Barcelonei, adus în vară de catalani, a susținut azi o conferință de presă în care a anunțat că nu va mai continua să joace fotbal. Vizibil emoționat, argentinianul a vorbit printre lacrimi despre decizia sa.
La conferință au participat mai mulți oficiali ai Barcelonei, Xavi, jucătorii clubului, dar și Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City.
VIDEO Kun Aguero a anunțat în lacrimi că se retrage
„Am făcut această conferință pentru a vă anunța că am decis să mă retrag din fotbal. Sunt momente foarte grele pentru mine, dar sunt împăcat cu decizia luată. Sănătatea mea e pe primul loc, având în vedere ce am pățit luna trecută. Bine că am pățit acum, la 33 de ani, și nu mai devreme. Doctorii mi-au spus că e cel mai bine să renunț. Am luat decizia acum 10 zile. Acum voi sta liniștit o perioadă, nu voi face nimic.
Mă simt bine acum, dar primele săptămâni au fost grele. După primele examene fizice, doctorii mi-au spus că există șansa să nu mai joc. După ce am aflat că nu mai pot juca, mi-a fost greu să conștientizez. Acum sunt bine, dar mi-a fost greu.
Sunt mândru și fericit pentru cariera mea. Încă de la vârsta de 5 ani am vrut să joc fotbal. Le mulțumesc celor de la Independiente, unde m-am format, celor de la Atletico, care au pariat pe mine la 18 ani, celor de la Manchester City, care știu ce simt pentru ei, și Barcelonei, care a contat pe mine. Mulțumesc și naționalei Argentinei, pe care o iubesc cel mai mult.
Sunt fericit pentru titlurile câștigate. Îmi amintesc de un gol marcat la 17 ani într-un Independiente – Racing, de victoriile cu Atletico Madrid în Europa League, de golul decisiv marcat pentru City în meciul cu QPR, de Copa America și că ultimul meu gol a fost contra lui Real Madrid. Nu e rău deloc pentru ultimul gol, nu? Plec cu capul sus. Le mulțumesc tuturor fanilor.
Ce am trăit în Barcelona, nu am trăit în altă parte. M-a surprins dragostea oamenilor. Mi-ar fi plăcut să ajut echipa mai mult”, a spus Kun Aguero, potrivit Mundo Deportivo.
Venit în vară la Barcelona, Aguero a apucat să bifeze doar 4 meciuri (165 de minute) pentru catalani, fiind o bună perioadă de timp accidentat. A reușit un singur gol, cu Real Madrid (1-2). Va rămâne ultima reușită a lui Kun în cariera de jucător profesionist.
Sergio Aguero a înscris peste 400 de goluri
Sergio Aguero lăsa în spate o carieră spectaculoasă, cu 4 cluburi în CV: Independiente, în țara natală, Atletico Madrid, Manchester City și Barcelona. Cel mai mare succes l-a avut în Anglia, acolo unde a cucerit nu mai puțin de 15 trofee alături de Manchester City. El are două trofee și alături de Atletico Madrid, precum și Copa America cu naționala Argentinei, pentru care a jucat de 101 ori și a înscris 41 de goluri.
La echipele de club, Sergio Aguero a înscris 379 de goluri în 663 de meciuri, unul dintre acestea pentru Barcelona, actuala sa formație.
{{text}}