Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - Rapid 3-1

FCSB - Rapid 3-1. Florinel Coman: „Am dominat cap-coadă, ne-am luat revanșa”

Florinel Coman Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 15 decembrie 2021

FCSB a învins-o Rapid, scor 3-1, în derby-ul rundei #20 din Liga 1. La finalul partidei, Florinel Coman, mijlocașul roș-albaștrilor, a avut o primă reacție după revenirea pe gazon la 4 luni de la accidentarea suferită.

În minutul 65 al meciului contra giuleștenilor, Coman a intrat pe teren în locul lui Octavian Popescu, pentru prima dată după mai bine de 4 luni de la accidentarea suferită în august.

„Acesta a fost cel mai greu moment, am suferit o intervenție chirurgicală. Nu am ritm, am doar 7-8 antrenamente, trebuie să-mi recapăt ritmul. Nu am nici pregătire fizică. Totuși, nu sunt un puști, pot să joc în derby. Trebuie să aștept pregătirea din ianuarie, să mă pun la punct fizic și să dau drumul la treabă”, a declarat Coman la flash-interviu.

Mijlocașul roș-albaștrilor a vorbt și despre succesul cu Rapid, venit în prelungirile meciului.


„Am dominat cap-coadă. Ce pot să spun, sunt meritate cele 3 puncte. Am presat, am fost în jumătatea lor mai tot timpul, am încercat să plimbăm mingea ca să-i desfacem și să marcăm. 

Din fericire am reușit pe final două goluri, am reușit să ne luăm revanșa. Cred că suntem într-o formă foarte bună și trebuie să arătăm și cu Sepsi la fel”, a adăugat Florinel Coman

VIDEO Florinel Coman: „Încă n-am ritm, intensitate, dar mă bucur că am revenit”


Citește mai multe știri despre FCSB - Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.