Opinii   •   EDITORIAL

Budescu și-a luat la călcâie colegii și suporterii

Articol de Tudor Samuilă   —  miercuri, 15 decembrie 2021

Costică Budescu nu mai este de mult un magician, un fotbalist în adevăratul sens al cuvântului. A ajuns mai degrabă un tik-toker capabil să strângă like-uri, dar nu cu golurile și pasele decisive din meciuri, ci cu giumbușlucuri concepute prin parcări. 

Miercuri seară, vedeta FCSB-ului a crezut că își ia la călcâie adversarii, dar de fapt și-a luat la mișto publicul și colegii și asta în timp ce autorul golurilor, Tănase, alerga cu disperare pentru a recupera mingi din marginea propriului careu, iar Olaru se bătea, rând pe rând, cu aprigii rapidiști.

Ni s-a servit ani de zile povestea cu Budescu cel imun la critici, care joacă de plăcere, iar nouă ne-a plăcut. Într-un fotbal sărac în valori individuale, un decar capabil să dea un exterior spectaculos, să înscrie goluri din corner și să mai și zâmbească în cele mai crâncene momente ale unei partide ne făcea să mai uităm că am ajuns rău de tot. 

Perioada aceea a apus, pentru că Budescu avea cifre în acei ani! Când te uitai în topurile assisturilor sau golurilor, capriciosul Costică se afla mereu printre primii.


Ne-am certat cu Iordănescu pentru că nu îl convoca la națională, ne luam de Gigi Becali când îl transforma, în mod total nemeritat, în rezervă, în primul mandat budescian la FCSB, pe Niculae l-am tras de perciuni că nu îi plătea salariul la timp. Ce mai, Budescu a fost însoțit pe tot parcursul carierei de o armată de avocați, pe care însă o răsplătea cu regularitate prin mângâieri gingașe ale balonului la final de săptămână.

A venit vremea în care jocul lui Budescu arată atât de rău, încât nici nu îți mai pasă dacă schimbarea sa a fost dictată din lojă sau de pe bancă. Contra Rapidului, Costică a produs o serie de călcâie atât de neglijente și de zeflemitoare, încât nu te-ai fi mirat dacă te-ai fi trezit cu ceilalți zece jucători rugându-se de Toni Petrea să îl scoată din teren.

Că e sistemul de joc ori poziția în teren, că primește prea puține minute, că nu îi este gâdilat suficient de mult orgoliul sau că a ajuns pur si simplu la capătul puterilor, este clar că ceva nu se potrivește în relația Budescu – FCSB

Ideal ar fi ca buba să fie mediul, iar jucătorul, odată plecat din curtea lui Gigi Becali, să se scuture de tot acest sictir care l-a năpădit. Ar fi păcat ca Budescu să își fi consumat deja toată magia la doar 32 de ani.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.