Pentru noi, acest Mondial de handbal fete e ca şi cum n-ar fi fost
Într-o lume normală, am fi plecat aşa cum am venit, fără nicio victorie, dar pentru ca baştanii să dea senzaţia că ei chiar conduc o disciplină globală au fost aduse echipe ce şed în preistoria handbalului. Iraniencele înveşmântate din cap până în picioare, kazahele cu o putere de a îndura bătăile demnă de saga gulagului, iar portoricancele mici şi vesele ne-ar putea învinge într-o zi, după cum ni s-a mai întâmplat cu alţii, dar ziua aia nu va fi mâine. Victoriile asupra lor n-au nicio relevanţă. În rest, am pierdut la toţi, şi n-au fost mulţi. Sistemul e oricum inept: un meci ratat şi... pa şi pusi!, aşa cum li s-a întâmplat deţinătoarelor titlului din Olanda. Pardon, Ţările de Jos, ca să nu fiu pălmuit sus.
Statuia şi aleluia!
Mondialul acesta e fost despre cea care n-a fost. S-a vorbit mai mult despre marea absentă decât despre micile prezente. "Ce o să facem când o reveni Neagu, e mai bine cu sau fără, cum o să fie jocul, cum o să fie vestiarul?". Am construit o statuie, ce facem cu ea? Statuia, în schimb, face bine mersi, încasează un salariu colosal pentru un buget public şi probabil că se distrează de turmentările noastre. Declaraţiile de la lot înainte de plecarea spre Mondial erau despre "să demonstrăm că putem şi fără", "să fim pregătite pentru când se va întoarce"... Sevraj.
Redescoperirea Americii
Să fiu biciuit pentru asta, dar în timpul meciurilor pierdute a înflorit în mine embrionul unei speranţe. Un semn plăpând că odată şi odată echipa asta va fi mai mult decât un grup de fete care încasează bătăile cu zâmbetul pe buze şi petrece time-out-urile cu vibraţia unei pauze de ţigară corporatistă. Am chinuit un pic Norvegia, am umplut de spaime Nederlanda (parcă sună mai bine decât ... de Jos) şi am ţinut în joc de glezne Suedia. Ei şi?, veţi replica. Mare scofală! Tot am pierdut. Da, însă una să fi fost aşa după Mondialul de argint din 2005 sau cel de bronz din 2015, şi alta după o serie de rătăciri. Echipa enervează, dar dă senzaţia că lucrurile se pot schimba. Chiar şi fără... Sau poate tocmai fără... Se simte o eliberare. Au fost momente bune, fără văl pe ochi, fără predări. Dar ce ne facem când se va întoarce "şefa"? Dacă revenim la "ia-o tu şi rezolvă cazul", atunci ... noapte bună şi noroc! A face ca echipa să fie mai importantă decât o jucătoare, iată un şantier cât Casa Poporului.
Fiecare face ce vrea, împreună nu facem nimic
Apoi e campionatul României, aglomerat de straniere plătite majoritar din banii contribuabililor şi ţinând pe tuşă handbalistele care trebuie să reprezinte contribuabilii. Sună logic, nu? Vinovaţi: decidenţii unei politici păguboase (ce performanţe are Bistriţa, cu buget spre 3 milioane de euro?) şi FRH. Și handbalistele române care acceptă să facă tușa pentru un salariu. Avem o naţională din piese de schimb. Federaţia ar trebui să iniţieze mai multe stagii ale naţionalei, să smulgă jucătoarele de la echipe, cu toate urletele ce vor urma. A cânta imnul la perfecţie e minunat, dar nu de ajuns. Imnul se cântă prin victorii. Şi mai important decât să strângi tricoul în dreptul inimii e să ţii bine mingea în mână.
Cu cine spre mai bine?
Cu ce antrenor se poate face asta? Adi Vasile a trecut în cealaltă extremă raportat la Tadici. Ton minunat, dar fără rezultate e artă de dragul artei. Miroase tare a marketing. I-am văzut pe Hergeirsson şi Krumbholz, imenşi antrenori cu metodă şi cunoaştere umană, acţionând la nevoie cu o severitate şi o voce care m-au îngheţat. Nu agresiv uman, ci autoritar competent. Duhul blândeţii e bun până devine o muzică de fundal pe care nu o mai ascultă nimeni. Nu ştiu dacă actualul selecţioner e soluţia. Nu pare a fi conducătorul, ci acompaniatorul echipei.
Apărarea și Meșterul Manole
Şi e în urmă rău cu un vast program: apărarea. Media de 33 de goluri încasate în partidele care contează, faţă de 18 Franţa, face atacul o poveste a la Meşterul Manole. Pentru apărare nu-ţi trebuie Messi. Trebuie ştiinţă şi dedicaţie. Vasile zicea ceva despre întrebările pe care "tricolorele" ar trebui să le provoace în capul adversarelor. Ei bine, e vremea unor răspunsuri. Despre noi, daţi-le pace altora!
{{text}}