La 29 de ani, Mihai Leca a prins un transfer nesperat, în prima ligă, la PFK Lvov. A fost contactat prin intermediul celebrei platforme, tocmai într-un moment în care nu avea niciun contact sau discuție după plecarea de la FC Argeș
- Mihai, spune-mi despre contul de LinkedIn, cum ți l-ai făcut?
- La insistențele unui prieten apropiat am decis să-mi fac cont la LinkedIn. Nu știam prea multe despre această platformă. Însă primisem referințe bune și mi-am făcut.
- Și transferul cum a venit?
- Prin intermediul acestei rețele am cunoscut un impresar din Ucraina, el m-a ajutat să ajung la Lvov.
- Te gândeai vreodată că acel cont îți va aduce un transfer?
- Niciodată! Dar sfătuit de acel prieten mi l-am făcut. Acum, sincer, e clar că mă bucur că am făcut acest pas.
- Te gândeai să renunți după plecarea de la FC Argeș?
- Nu, niciodată n-am avut gânduri să mă las așa devreme. Am început fotbalul din plăcere, la o vârstă fragedă și voi face asta până la finalul carierei. E ceea ce îmi place!
- Ți se pare grea viața de fotbalist în România?
- Nu pot să spun că-i greu! Cât timp joci la Liga 1 sau măcar Liga a 2-a cu pretenții de promovare, nu cred că e greu să te descurci cu ceea ce ai. Ultimele 3 echipe la care am evoluat în România, Chiajna, Chindia și FC Argeș, îți oferă condiții și salarii foarte OK pentru campionatul nostru. În rest, ce e la alte ligi inferioare nu pot să zic pentru că nu cunosc situația.
- Puțini știu, dar ai avut parte de un moment greu...
- Da, cred că te referi la accidentarea de la 18 ani. Am avut dublă fractură, de tibie și peroneu. Multă lume spunea că nu o să mai pot juca fotbal, dar părinții au fost lângă mine. Ei și prietenii m-au motivat și am făcut o recuperare bună ca să nu renunț. La un an de la acea accidentare am debutat în Liga 1.
- Spune-mi despre experiența în Irak!
- A fost frumos! Sincer, cred că a fost locul unde m-am maturizat și am învățat să apreciez mai mult lucrurile mărunte. Toată lumea m-a apreciat și încă mai primesc mesaje să mă întorc. Financiar, a fost mult mai bine decât în țară.
- În Țara Galilor cum a fost?
- Acolo m-a dus un agent român. M-au luat să mă vadă și am semnat pe un an. E un fotbal bazat foarte mult pe dueluri fizice, tipic englezesc. Accentul e pe antrenamentele în sala de forță. Sincer, a fost o experiență plăcută.
- Crezi că te-a ajutat în carieră faptul că ești din București?
- M-a ajutat mult ca junior. Am început fotbalul la Steaua, unde timp de 8 ani am făcut junioratul și am învățat multe. Nu cred că e foarte important orașul din care ești, important e să faci totul cu pasiune și să nu renunți. Dacă te dedici 100%, e greu să nu reușești. Evident, și dacă există talent!
200.000 de euroe cota lui Mihai Leca pe transfermarkt
9cluburi a bifat Mihai Leca în carieră: Chiajna, Oțelul, Zakho, Brașov, TNS, Zimbru, Daco Getica, Chindia, Argeș și PFK Lvov
"Gândul meu e mereu către viața de fotbalist. Mă rog să fiu sănătos și să pot juca mult timp. Pe viitor vreau să urmez o carieră tot în sport, nu vreau să mă rup total de domeniu. Încă nu-s decis"
"Pasul la națională l-am făcut de la Chiajna, din Liga a 2-a. Jucasem foarte puțin pentru echipă, nu mă știa nimeni. Domnul Săndoi m-a chemat la un trial, timp de 3 zile, apoi dânsul a fost mulțumit de mine și am fost convocat"
Mihai Leca, fundaș PFK Lvov
Ce este LinkedIn?
LinkedIn este o rețea de socializare orientată spre mediul de afaceri. A fost fondată și a început să funcționeze în anul 2003. Peste 400.000 de angajați din Romania au profiluri pe LinkedIn. Acest canal de comunicare este utilizat, pe lângă altele, pentru afișarea CV-ului, pentru căutarea unui loc de muncă și pentru îmbunătățirea reputației profesionale. În anul 2016, Microsoft a cumpărat LinkedIn pentru 26 de miliarde de dolari.
{{text}}