MM Stoica, managerul celor de la FCSB, a mărturisit cum a trăit victoria în extremis din derby-ul cu Rapid, 3-1.
- FCSB a învins Rapidul în prelungiri. Florin Tănase, din penalty (90+3), și Ianis Stoica, la ultima fază, au tranșat meciul în prelungiri!
MM Stoica: „Când s-a marcat golul 3, mi-am pierdut busola, am fugit spre galerie”
„Meciul ăsta l-am trăit altfel. La pauză am plecat din lojă, am stat chircit prin tribună, nu știam ce fac. Când a fost penalty pentru noi și i-am văzut bucurându-se pe cei de pe margine, m-am enervat atât de tare! De ce se bucură, că doar nu s-a marcat încă?! Mi-a fost teamă că ratează Florin Tănase, fiindcă dăduse 2 goluri din penalty și mi-era că are presiune mare și o să rateze.
A dat gol, dar mă gândeam iar că mai erau 2 minute, mai era timp de egalare. Când s-a marcat golul 3, mi-am pierdut busola, am fugit, ca să nu mă duc spre cei de la Rapid, să nu se mai spună că-i provoc. Nu știu cum am ajuns în galerie. Simțeam nevoia să fiu acolo. Am fost foarte bucuros, a fost un meci special”, a explicat MM Stoica la TV Telekom Sport.
- Rapid este singura formație din România care are un palmares pozitiv în fața roș-albaștrilor. Giuleștenii conduc în raportul victoriilor, scor 7-5.
- FCSB are 5 succese, deși între cele două au avut loc nu mai puțin de 24 de întâlniri.
7 ani și 5 lunitrecuseră de la ultima victorie reușită de FCSB în fața Rapidului, în iulie 2014, 3-1 în Giulești, goluri Keșeru, Adi Popa și Chipciu;
{{text}}