LIGA NAȚIUNILOR. România face parte din grupa B3, alături de Bosnia, Finlanda și Muntenegru. Ciprian Marica, fost internațional, nu e deloc optimist.
Azi, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru grupele Nations League, o competiție care ne este la îndemână și care oferă un traseu mai accesibil pentru un loc la Campionatul European din 2024, din Germania.
„Nu mai putem să considerăm că am picat cu adversari accesibili. Pentru noi, adversar accesibil nu e nici Bosnia, nici Finlanda, nici măcar Muntenegru. Nu sunt adversari cu care să spui că ai câștigat meciul dinainte.
Nu este o grupă ușoară. Nu ne vom califica sau nu ne va fi ușor să ne calificăm. Orice antrenor vine, chiar dacă a așteptat să vadă grupa, nu va avea o misiune ușoară”, a declarat Ciprian Marica pentru Pro TV.
Prezentarea adversarilor României din Liga Națiunilor
Finlanda
- Adversara noastră din preliminariile CE 2016 a terminat pe locul 3 în grupa pentru calificarea la CM 2022, cu un punct în spatele Ucrainei, ratând barajul, însă a jucat în premieră la Euro din vară.
- Echipă fără vedete, robustă, atletică și periculoasă la fazele fixe, are în Pukki principalul pericol și marcator și se bazează pe experiența altor doi fotbaliști valoroși, portarul Hrádecký și Glen Kamara, colegul lui Ianis Hagi de la Rangers.
- Finlanda practică un 5-3-2 și a luat patru puncte Bosniei în ultimele preliminarii CM.
- Echipa tip: Hrádecký - Raitala, Väisänen, Ivanov, O'Shaughnessy, Hämäläinen - Nissilä, Schüller, Kamara - Lod, Pukki
- Antrenor: Markku Kanerva
- Loc în topul FIFA: 58
Muntenegru
- Promovată în Liga B a Națiunilor, reprezentativa ex-iugoslavă a scos 2-2 cu Țările de Jos în recentele preliminarii CM 2022, însă în rest a avut rezultate slabe în grupă.
- Să nu uităm totuși că în calificările pentru Mondialul din Rusia, muntenegrenii ne-au luat patru puncte, apoi ne-am revanșat în grupa de Liga Națiunilor acum trei ani.
- Au în lot doi fundași laterali care joacă în Liga 1, Vukcevic și Radunovic, la UTA și FCSB, dar și piese cu experiență la cluburi tari, Savic, Marusic și Jovetic, alternând 4-4-2, cu 4-2-3-1, 4-3-3 și 5-4-1.
- Echipa tip: Mijatovici - Vešovici, Savici, Vujacici, Radunovici - Jankovici, Scekici, Kosovici - Marusici, Jovetici, Hakšabanovixi
- Antrenor: Miodrag Radulovici
- Loc în topul FIFA: 72
Bosnia
- Retrogradată din Liga A a Națiunilor, Bosnia nu mai este forța din trecut și în preliminariile CM 2022 a dezamăgit, reușind doar un 1-1 în Franța.
- Trupa bulgarului Petev se bazează tot pe vedetele Pjanic, plecat de la Barca la Beșiktaș, și pe golgeterul interist Džeko, ambii săriți de 30 de ani, la fel cum mai ies în evidență Kolasinac (Arsenal) plus Demirovic (Freiburg).
- La fel ca noi, a pierdut semifinala barajului pentru Euro 2020, cu Irlanda de Nord la penalty-uri, venind tot pe traseul din Liga Națiunilor.
- Echipa tip: Sehici - Saničanin, Ahmedhodzici, Hadzikadunici - Stevanovici, Cimirot, Pjanici, Hadziahmetovici, Kolasinac - Demirovici, Džeko
- Antrenor: Ivailo Petev
- Locul în topul FIFA: 61
Meciurile din grupe se vor juca în iunie (4 etape) și septembrie 2022 (două). Semifinalele și finalele vor avea loc în martie 2023.
Grupele integrale din Nations League:
Ce reprezintă Liga Națiunilor
ÎN PRIMUL RÂND: Liga Națiunilor va oferi 3 bilete de acces la competiția din vara lui 2024, exact așa cum s-a întâmplat și pentru Euro 2020. Atunci, România a disputat un prim baraj grație exclusiv Nations League, dar am pierdut în Islanda.
Și acum, nu mai puțin de 12 formații ce vor avea o clasare bună în această competiție vor ajunge în play-off, în afara celor 20 care se vor situa pe primele două locuri în cele 10 grupe din preliminariile CE. A 24-a va fi țara gazdă, Germania.
ÎN AL DOILEA RÂND: clasamentul din Liga Națiunilor va fi determinant în stabilirea urnelor valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor CE. În momentul de față, România e în urna a 3-a valorică și dacă va rămâne acolo ar putea avea o grupă infernală în calificările pentru Euro.
De exemplu: Franța, Elveția, Turcia, Kosovo sau Belgia, Croația, Grecia, Georgia, din care ne-ar fi aproape imposibil să prindem una dintre primele două poziții ce duc direct la CE.
În schimb, dacă am ajunge în urna a doua valorică, am putea avea parte de o grupă de genul: Italia, Islanda, Albania, Moldova, din care ne-ar fi foarte la îndemână să accesăm Euro din preliminarii.
{{text}}