Robert Glință, 24 de ani, s-a clasat pe locul al treilea în proba de 100 m spate la Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Abu Dhabi.
Sportivul legitimat al Dinamo a reușit vineri o nouă premieră pentru cariera sa. Românul a cucerit prima sa medalie mondială la Abu Dhabi. Glință s-a calificat în finala de la 100 m spate cu ultimul timp, dar în ultimul act a reușit o cursă foarte bună.
El a înotat cele patru bazine în 49, 60, fiind depășit doar de americanul Shaine Casas 49,23 și rusul Kliment Kolesnikov 49,46. Este a cincea medalie a anului pentru Glință, după cele de al Europenele în bazin olimpic și în bazin scurt.
Bronz mondial pentru Robert Glință
Robert a devenit primul campion european al înotului masculin românesc în bazin de 50 de m în proba de 100 m spate în luna mai, apoi a concurat în finala olimpică de la Tokyo în aceeași probă, și a încheiat pe opt, iar în noiembrie a cucerit două medalii la CE în bazin scurt de la Kazan, un argint la 100 m spate și un bronz la 50 m spate.
Înainte de plecarea spre Emiratele Arabe Unite, Robert a spus că la această competiție vrea să vadă ce a mai rămas în rezervor, având un an plin. Ultima sa evoluție în acest an va avea loc în proba de 50 m spate, proba care are calificările sâmbătă.
Tot azi, la CM a înotat și David Popovici în proba de 200 m liber, dar înotătorul în vârstă de 17 ani nu a prins finala, clasându-se pe locul 14 cu 1:43,62. David nu a prins nici ultimul act la 400 m liber.
Medaliile României la CM în bazin scurt
AN | MEDALIE | PROBĂ |
1995 | bronz | ștafeta 4x100 metri (Nicolae Ivan, Răzvan Petcu, Alexandru Ioanovici, Nicolae Butacu) |
1997 | argint | 200 m bras (Larisa Lacustă) |
2004 | bronz argint | 1500 m (Dragoș Coman) 200 m fluture (Ioan Ghergel) |
2008 | argint | 400 m liber (Camelia Potec) |
2021 | bronz | 100 m spate (Robert Glință) |
Medalii câștigate de Robert Glință
Campionatele Mondiale (bazin 25 m )
- 2021 bronz 100 m spate
Campionate Europene (bazin 50 m)
- 2021 aur 100 m spate și argint 50 m spate
- 2018 argint 50 m spate
Campionate Europene (bazin scurt)
- 2021 argint 100 m spate, bronz 50 m spate
- 2019 bronz 100 m spate
- 2017 bronz 100 m spate
{{text}}