Dedebiste

„Î-mi” pare că povestea a fost deturnată, iar banii se dovedesc a fi încă o dată ochiul diavolului

Miroase a infracționalitate, dar ți se vorbește cu voce sfâșiată de emoție despre rolul sfânt al suporterului. Binefăcător, altruist, generos, iute la mânie, dar animat de spiritul justiției. 

Sigur că da, și El Chapo Guzman și locotenenții lui s-au ilustrat în societate ca oameni sensibili, buni creștini. Iar Cartelul Sinaloa este o organizație filantropică. Să nu lăsăm însă unele asemănări incomode să strice bunătate de poveste.

Modelul tainului sârbo-croat

De mână cu Clinceni în coada clasamentului și la distanță mare prin lipsă de puncte de ceilalți săraci ai campionatului, Dinamo oferă reprezentații grotești etapă după etapă. Pe teren și la marginea acestuia.

Episodul punitiv cu numitul Sorescu Deian în prim-plan trebuie să ajungă obiect de studiu despre relația toxică liber consimțită dintre fotbalist și suporter. 

Cunoscătorii evocă modelul sârbo-croat al dictaturii peluzelor beligerante, acolo unde capii galeriilor își iau tainul din transferurile grase ale „ici”-urilor peste hotare. Nu suntem nici aici proprietari ai patentului invenției, dar învățăm repede. Bombardierul norocos te face boss cât ai bate din palme și ai striga Di-na-mo!

Să-i îmbrăcăm pe cei goi!

Absurdul are un rol important în reprezentație, mai ales că printre susținătorii și inițiatorii programului/proiectului DDB sunt și actori. Până mai ieri membru Elite, Dan Capatos tocmai a renunțat la privilegiul de a pompa 1948 de euro anual unei asociații care, mai nou, organizează tombole cu premii în autoturisme fictive. 

De la domnul Alexandru Conovaru, despre ale cărui performanțe actoricești nu cunosc foarte multe, asta spre rușinea și ignoranța mea, aflăm că episodul de popa prostu' pe dezbrăcate de la Mioveni a fost posibil la nervi, „dar nu e prima oară când se întâmplă”. 

Interesant, foarte interesant. Și noi, care credeam că am asistat la o premieră! „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, de Luigi Pirandello. Aiurea, era a n-șpea reprezentație a piesei în care băieții iuți la nervi mătură cu fotbaliștii pe care îi idolatrizează. Vorba vine.

Analfabetism și cerșetorie

„Sorescu î-mi dai tricoul tau te rog”. Chiar așa, cu cratimă între î și mi, fără virgulă, fără semnul exclamării. Așa vom scrie toți în curând, luați aminte! Acesta este mesajul șchiop și analfabet scris pe un carton de un copil care poate că peste câțiva ani va participa la ritualul unei corecții fizice destinate unui alt Sorescu. 

Acesta este prezentul, astfel se prefigurează viitorul. Unii se amuză, alții nici nu bagă de seamă că virăm nu spre peșteri (totuși, acolo se mai și picta!), ci spre gangurile unde e bine să ai ochi la spate. 

Urmăriri pe autostradă ca în materialele despre clanuri interlope furnizate de Poliție, ședințe ad-hoc în benzinării în care sfânta mânie proletaro-dedebistă este gâdilată de mediatorul Rednic Mircea. Violență vândută sub deviza de necontrazis „Nouă ne pasă. Vouă?”.

„Î-mi” pare că o idee frumoasă se pierde nu atât pentru că este utopică, ci pentru că începe să fie deturnată. Apariția banilor în peisaj explică aproape totul și probabil că vom afla în curând cum unii au știut să fie mai dedebiști decât alții. 

Cât despre fotbalul practicat de Dinamo, poți înțelege ceva prin desemnarea lui Răuță drept căpitan al echipei. Aș prefera să nu aprofundăm ideea.