Francezul Hervin Ongenda (26 de ani) este foarte aproape să plece de la FC Botoșani în această iarnă, fiind dorit de un club din Arabia Saudită.
Mijlocașul de bandă, revenit la FC Botoșani în septembrie după 6 luni la Chievo, devine liber de contract în vară, iar antrenorul Marius Croitoru a dezvăluit în direct la TV că fotbalistul are o ofertă din Arabia Saudită. Astfel, mutarea s-ar putea concretiza în perioada de mercato din iarnă.
Hervin Ongenda, ofertat din Arabia Saudită
„Ongenda are ofertă din Arabia Saudită. E posibil să plece acolo acum, în iarnă. Intră în ultimele 6 luni de contract cu Botoşani. Noi luasem în calcul că va rămâne până în vară. A apărut oferta asta. Din punct de vedere financiar, probabil e ce-și dorește”, a dezvăluit Croitoru, invitat în studioul TV Telekom Sport alături de managerul lui FCSB, Mihai Stoica. Roș-albaștrii și l-au dorit și ei pe fotbalistul lui Iftime.
Crescut la juniorii lui PSG, Ongenda a mai trecut de-a lungul carierei pe la Bastia, PEC Zwolle, Real Murcia, Chievo și FC Botoșani. În acest sezon, Ongenda a bifat 19 prezențe în tricoul moldovenilor. A reușit puncteze de 3 ori și să ofere 4 pase de gol.
{{text}}