Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

MM Stoica, atac nemilos la Dan Petrescu: „Sunt siderat! Există legi, ar trebui să fie amendat!”

Mihai Stoica a avut o ieșire dură la adresa lui Dan Petrescu / FOTO: Arhivă GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 18 decembrie 2021

Mihai Stoica (56 de ani), managerul general de la FCSB, a taxat declarațiile făcute astăzi de Dan Petrescu, cel care s-a plâns de faptul că nu poate să pună toți jucătorii aflați sub contract pe lista LPF.

MM Stoica a oferit o reacție extrem de acidă, la doar câteva ore după conferința în care Dan Petrescu s-a plâns că nu-i poate trece pe lista pentru campionat pe toți jucătorii din cadrul lotului. Stoica nu l-a menajat deloc pe fostul său colaborator de la Unirea Urziceni, pe care îl acuză că nu cunoaște regulamentele din fotbal.

MM Stoica îi dă replica lui Dan Petrescu: „Cum să nu pricepi nimic din fotbal?”

„Sunt siderat! Ești de o viață în fotbal. Nici de acum nu știi ce înseamnă o listă? De ce l-ai mai adus pe Culio? Tu nu vrei liste și vrei să bagi orice jucător? Te dezafiliază UEFA! N-am văzut așa ceva de când sunt, să spui atât de multe enormități? 


Trebuie să ai jucători crescuți de club, jucători formați la nivel național. Petrescu cred că nu știe că trebuie să aibă listă și în Europa. Omule, există legi! Nu poți să dai replică unor asemenea enormități. 

Mi-e milă de Cristi Balaj. El trebuie să-i explice unele chestii. Cum să nu pricepi nimic din fotbal? Doamne, doamne! Butean și Hoban îi lipsesc acum lui Petrescu? Spune numai enormități, n-are nicio logică! Dumnezeule mare, mi-e groază! Ăsta e antrenorul echipei care conduce fotbalul românesc en-fanfare”, a declarat MM Stoica, la TV Telekom Sport. 

MM Stoica. „Dan Petescu spune numai bazaconii!”

Nu poate spune așa ceva fără să fie amendat. Sunt bazaconii mari de tot. Te faci de râs când spui asemenea inepții! 


Cum să fie lista cât de mare? Lista are 25! Crește-ți jucători și fă lista B cum o are Hagi. Te plângi că ai o zi în minus de odihnă? Și noi am avut cu Rapid o zi în minus, dar nu ne-am plâns. Te doare capul!”, a mai spus MM Stoica.

Dan Petrescu solicită schimbarea unei reguli în Liga 1

După ce la precedenta întâlnire cu jurnaliștii atacase programările din Liga 1, astăzi, în cadrul conferinței premergătoare meciului dintre CFR Cluj și FC Argeș, Dan Petrescu (53 de ani) s-a plâns de faptul că nu poate să pună toți jucătorii aflați sub contract pe lista LPF.

La începutul conferinței, Dan Petrescu a amintit de numărul mare de meciuri disputate de echipa lui în această stagiune și, implicit, de oboseala acumulată de elevii lui.

„Bursucul” este deranjat de faptul că nu poate trece pe lista pentru campionat câți și ce jucători dorește. CFR Cluj are 35 de fotbaliști pe lista înregistrată la LPF, dar printre aceștia nu se numără și Tahiri, Jonathan Rodriguez și Hoban, oameni cu experiență pe care Petrescu s-ar fi putut baza în această perioadă aglomerată.

VIDEO Conferința și atacul: „E incredibil! Lăsați-ne să-i jucăm!” » Dan Petrescu solicită schimbarea unei reguli în Liga 1

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.