International   •   Stranieri   •   Rangers

Ianis Hagi și secretul progresului continuu din Scoția: „Gerrard m-a învățat partea murdară a fotbalului!”

Ianis Hagi (23 de ani) a fost integralist în Rangers - Dundee, scor 1-0. Internaționalul român a susținut o conferință de presă imediat după meci.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 18 decembrie 2021

Ianis Hagi (23 de ani) a fost integralist în Rangers - Dundee, scor 1-0. Internaționalul român a susținut o conferință de presă imediat după meci. 

Ianis Hagi a muncit mult în partida cu Dundee și a primit nota 6 din partea presei scoțiene. Mijlocașul român a fost trimis în fața jurnaliștilor din Insulă și a abordat mai multe teme importante.

Ianis Hagi, după Rangers - Dundee 1-0

„A fost un meci greu, încă din primul minut. Cred că jocul nostru nu a fost cel mai bun azi. Sunt momente într-un sezon când mingea nu circulă cum trebuie, când noi nu ne mișcăm așa cum ar trebui. Atunci trebuie să fim uniți și să o scoatem la capăt.


Îmi place mult să joc la mijloc, să am multe atingeri, să primesc mingea în spațiile libere. Mi-a plăcut poziția mea din repriza secundă, când mi-am putut ajuta colegii. Sunt foarte fericit că am reușit să obținem punctele. La pauză am schimbat strategia, staff-ul a luat deciziile potrivite, au făcut o treabă foarte bună”, a fost analiza lui Ianis Hagi. 

Ianis a fost întrebat despre schimbările dese de poziție din timpul mandatului lui Giovanni van Bronckhorst.

Nu e un lucru atât de dificil. Când ești la o echipă ca Rangers, înseamnă că poți juca pe mai multe poziții, că ai o inteligență de joc ridicată. Trebuie să te adaptezi la anumite situații de joc. Antrenorii ne pun în poziții în care știu că dăm randament, nu m-ar pune să joc fundaș lateral. Trebuie să te ridici la nivelul așteptărilor, pentru că pe bancă sunt colegii care așteaptă să îți ia locul.

- Ianis Hagi

Ianis Hagi: „Gerrard m-a învățat partea murdară a fotbalului”


„Am avut privilegiul de a fi antrenat de Steven Gerrard. Am progresat mult, am devenit un jucător complet datorită lui. Am învățat partea murdară a fotbalului. Nu eram obișnuit cu asta.

Acum sunt pregătit de un antrenor care a jucat la acel mai înalt nivel, căpitan inclusiv la națională, iar asta îmi va duce jocul la următorul nivel. Ador modul în care vede fotbalul, îmi place că îmi oferă șansa de a juca în mai multe poziții. Îmi place totul foarte mult. Sunt deschis pentru noi provocări și nu mă culc pe o ureche”, a concluzionat Ianis. 

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.