Venit la Barcelona în cea mai grea perioadă a ultimilor ani, Xavi vrea să readucă formația în lupta pentru trofee.
Înainte de meciul câștigat greu cu Elche, 3-2, Xavi a mărturisit că a fost surprins într-un mod neplăcut de unii dintre jucători. Fostul mijlocaș s-a declarat dezamăgit că unii dintre fotbaliștii clubului au probleme în a înțelege unde trebuie să se poziționeze pe teren.
Xavi, surprins negativ de unii jucători ai Barcelonei: „E ciudat că există fotbaliști care nu înțeleg cum să se poziționeze”
„Încă nu înțelegem modul în care vrem să jucăm fotbal. E ciudat că la Barcelona există fotbaliști care nu înțeleg cum să se poziționeze în teren. Trebuie să fim mai curajoși, să facem pressing după ce pierdem mingea și să atacăm spațiile libere.
A trebuit să vin la jumătatea sezonului, când lotul era deja făcut. Am mai puțin de o lună aici și văd că trebuie să schimbăm anumite lucruri. Și jucătorii, da. E evident că trebuie să întărim echipa”, a spus Xavi, potrivit catalanilor de la Sport.
Barcelona, sezon de coșmar
Barcelona are un sezon cu prestații tot mai slabe. Clubul catalan, care a început campionatul cu Ronald Koeman pe bancă, a fost eliminat din grupele Champions League, urmând a evolua în 16-imile Europa League. Nici în campionat situația nu e una ușoară. Barca este pe locul 7, după 17 partide jucate, cu 27 de puncte, cu 3 mai puține decât Vallecano, locul 4.
{{text}}