Liga 1

Cristi Borcea, despre marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Ar fi fost greu ca să-l egaleze cineva în România, o prăpastie!”

Cristi Borcea și Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 20 December 2021

Cristi Borcea (51 de ani), fostul finanțator de la Dinamo și finul lui Gigi Becali (63), crede că FCSB ar fi fost de neoprit dacă nu ar fi avut loc ruptura cu CSA Steaua.

În ciuda faptului că situația financiară de la FCSB este stabilă, Borcea consideră că vicecampioanei îi lipsește un stadion al ei și că diviziunea suporterilor steliști a afectat echipa. O „unire” între FCSB și CSA Steaua ar fi creat o prăpastie între clubul roș-albastru și celelalte echipe din România, consideră fostul acționar al lui Dinamo.

Cristi Borcea: „O unire ar fi fost bună pentru FCSB”

„FCSB nu are probleme cu banii pentru că a mers tot timpul în Liga Campionilor. Când eram noi, ne tachinam, mergea în deplasări, mergeam la televiziuni. Pentru el, acum este o afacere. Dacă nu ar mai fi la FCSB, se duce la Clinceni. Baza lui este peste cea a lui Hagi.

Dacă ar fi fost o unire, ar fi fost bine pentru ei. Cu stadionul, cu baza, cu suporterii, ar fi jucat cu 30.000 la fiecare meci. Ar fi avut condiții peste Academia lui Hagi. Ar fi fost greu ca cineva în România să-l egaleze, o prăpastie”, a spus Borcea la Realitatea Sportivă.

3 procese au avut loc sau încă sunt în desfășurare între CSA Steaua și FCSB:

  • primul a fost câștigat definitiv de MApN, cel în care Gigi Becali a fost deposedat de marca Steaua;
  • al doilea are verdictul și la Apel, favorabil tot Armatei, dar nu în totalitate, în privința palmaresului;
  • iar în cel de-al treilea Steaua îi solicită lui Becali despăgubiri de 37 de milioane de euro, pentru a se acoperi prejudiciul cauzat de folosirea ilegală a mărcii Steaua între 2003 și 2014. Nu s-a luat o decizie definitivă.

Curtea de Apel București a decis în vară că CSA Steaua deține palmaresul pentru perioada 1947-1998. Decizia nu e definitivă. Față de prima hotărâre, Armata a pierdut trofeele câștigate în intervalul 1998-2003, rămase „în aer”. FCSB păstrează palmaresul din 2003 și până în prezent.

FCSB dorește accesul pe stadionul Steaua, din Ghencea, dar cererile clubului din Liga 1 au primit până acum răspuns negativ. 

VIDEO » Fotbalistul care i-a refuzat pe Gigi Becali și Cristi Borcea: „Nu se punea problema să merg la Steaua sau Dinamo”

>

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.