Deşi a făcut un meci foarte bun, reuşind să apere şi un penalty, Dani Coman rămîne modest.
Evoluţia lui Dani Coman a entuziasmat pe toată lumea prezentă pe stadionul “Valentin Stănescu”. Portarul giuleştean a făcut adevărate minuni în poarta Rapidului. Mai întîi, a apărat penaltyul executat de Ilie Iordache în prima repriză, pentru ca pe finalul meciului Piţurcă jr. şi Arietta să fie stopaţi cu două reflexe uimitoare.
- Dani, Lazăr a spus că eşti eroul Rapidului.
- Rolul meu este să apăr. Mi-am făcut doar datoria şi nimic mai mult. Recunosc totuşi, ca portar, e un sentiment extrem de fericit să aperi un penalty pentru echipa ta, la 0-0. Mă bucur că am putut să-mi ajut echipa. Sînt mulţumit de evoluţia mea şi pentru că am cîştigat cele trei puncte.
- Cum ai reuşit să aperi penaltyul executat de Iordache?
- Ştiam cum execută Ilie şi eram sigur că nu va marca. Chiar am făcut un pariu cu Alex Piţurcă, dar nu vă spun care a fost miza.
Rivalul Andrade i-a pupat mîna
- Ce ţi-a zis Andrade cînd ţi-a pupat mîna?
- El e prietenul meu şi a glumit cînd a făcut acel gest. Nu trebuie interpretat. Andrade este un portar valoros şi este prietenul meu, chiar dacă sîntem rivali şi ne luptăm pentru acest post.
- Condescu a zis că tu ar trebui să fii titular la “naţională”.
- Îi mulţumesc, dar încă nu se ştie dacă voi fi în lotul pentru Campionatul European. Din Giuleşti sînt mai mulţi jucători care merită să fie convocaţi. Îmi doresc foarte mult să ajung la Euro.
“Rednic va fi marele adversar”
- Rămîi şi de la vară în Giuleşti?
- Eu sînt sub contract cu Rapidul, dar se poate întîmpla orice. Am mai multe oferte de la echipe din străinătate, însă nu ştiu ce va fi pînă atunci. La finalul campionatului voi discuta cu conducerea administrativă a clubului şi vom lua o decizie.
- Peste două etape Rapidul va juca cu Dinamo. Crezi că Mircea Rednic va fi pe banca dinamoviştilor?
- Da, de ce nu? Atît tîmp cît Rednic e antrenorul lui Dinamo, ne cam aşteptăm să ne reîntîlnim cu el sîmbătă. Este un dezavantaj pentru noi că s-a dus în Ştefan cel Mare fiindcă ne cunoaşte bine pe noi, rapidiştii.
“Coman a cîştigat meciul. Nu spun eu cine merită să fie titular la «naţională», dar atuul lui Coman în faţa lui Lobonţ este că e mai calculat, mai liniştit”
Rică Răducanu fost portar al Rapidului
“Nu doar Andrade trebuie să-i pupe mîinile lui Coman, ci toţi românii. Merită să fie titularul «naţionalei» . Este mult mai în formă decît Lobonţ”
Marin Condescu preşedinte Pandurii
“După ultimele evoluţii, eu îl văd pe Coman titular la «naţională». Lobonţ are mai multă experienţă, dar Dani e mai în formă”
Vasile Iordache fost portar al României
{{text}}