Liga 1

Gică Popescu n-a fost surprins de refuzul lui Dan Petrescu: „El ar fi omul potrivit”

+20 Foto
Farul a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, în ultimul meci de Liga 1 din anul 2021. Gică Popescu (54 de ani), președintele clubului constănțean, e sigur că formația pe care o conduce va prinde play-off-ul.

Articol de Vlad Nedelea, Cristi Roșu (video)  —  luni, 20 decembrie 2021

Farul a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, în ultimul meci de Liga 1 din anul 2021. Gică Popescu (54 de ani), președintele clubului constănțean, e sigur că formația pe care o conduce va prinde play-off-ul.

Farul a încheiat anul 2021 pe loc de play-off. Lupta este una la baionetă, dar Gică Popescu nu are emoții.

VIDEO Gică Popescu, după Dinamo - Farul 0-2: „Se putea și mai bine”

>

„Se putea și mai bine în acest sezon, dar suntem în grafic. Cred că la final vom fi în primele 6. Era un deja vu la pauză, după ce am văzut ratările lui Jefte. Vedeam meciurile cu Argeșul, cu CFR. Am fost mai inspirați în partea secundă. 

Important este că am continuat să atacăm, apoi am controlat jocul. Ne așteptam la o adversitatea din partea lor, au avut momente bune, o ocazie cu capul în prima repriză. Jocul putea lua o altă turnură. Dar victoria este una meritată”, a spus Gică Popescu. 

Gică Popescu: „Dan Petrescu și-a făcut calculele”

Nelu Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, a transmis astăzi că nu îl lasă pe Dan Petrescu la națională.

„Era una dintre posibilități. Dan nu a spus că va accepta sigur, a zis că va da un răspuns. Se pare că a făcut niște calcule și a luat decizia de a rămâne la CFR. Eu nu îmi permit să îi analizez decizia, este una personală. Pentru națională era o soluție, este un antrenor care a făcut performanță peste tot, unul dintre cei mai buni antrenori români.

E complicat să ne dăm cu părerea acum, după atâtea refuzuri. Când ești angrenat într-un contract, cu un proiect în desfășurare, este complicat. Dan și Gică își doresc să antreneze națională, dar nu s-a putut în acest moment. Nu îmi dau cu părerea legat de viitorul selecționer. Mircea Lucescu mi se pare omul cel mai potrivit”, a declarat „Baciul”.

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.