Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

A plecat Rednic, nu Mureșan » Zi plină la Dinamo

Roș-albii s-ar putea despărți de un om important în cadrul echipei, Iuliu Mureșan

Articol de Eduard Apostol, Viorel Tudorache   —  marţi, 21 decembrie 2021

Dinamo a încheiat cel mai prost an din existența clubului, din 1948 încoace. Echipa „câinilor" a pierdut și ultima etapă din 2021, 0-2 cu Farul, la finalul căreia Mircea Rednic a anunțat plecări în masă în interiorul lotului, precizând că vor pleca 14 jucători, aceasta după ce a evidențiat lipsurile elevilor săi.

UPDATE, ora 19:00. Mircea Rednic, OUT de la Dinamo

La câteva ore după ce a apărut informația că Mureșan ar putea pleca de la Dinamo, clubul a anunțat demiterea lui Mircea Rednic. În locul „Puriului” a fost instalat Flavius Stoican.

ȘTIREA INIȚIALĂ


Totodată, roș-albii s-ar putea despărți de un om important în cadrul echipei, Iuliu Mureșan, administratorul special, care nu a mai venit la ultimul meci al anului și a evitat să mai iasă în față în ultima perioadă, notează Fanatik

Contactat de Gazeta în urmă cu scurt timp, Iuliu Mureșan a spus cu subiect și predicat că a luat o decizie în privința viitorului său la Dinamo: „Voi comunica decizia pe care am luat-o după-amiază sau cel târziu mâine. O să vă spun despre ce e vorba, o să vedeți. Decizia e luată”, a spus Iuliu Mureșan pentru Gazetă. 

Rednic - Iuliu Mureșan, relație cu năbădăi

Rednic a transmis că a discutat cu Muri înaintea partidei cu Gică Hagi, dar situația din teren arată altfel decât o relație de totală înțelegere între ei! Antrenorul a fost ironic cu două transferuri făcute de conducere înaintea sosirii sale la Dinamo, Răzvan Popa - 5.000 de euro/lună, Andre Pinto - 8.000 de euro/lună.


În privința administrației clubului aflat în insolvență din iunie 2021, sunt semnale pozitive că situația se poate redresa la gruparea din centrul Capitalei, doar că sportiv nu funcționează nimic, cu toate că Rednic a transmis că „sunt mai multe lucruri pozitive în mandatul meu”, în comparație cu cel al lui Dario Bonetti. 

Zăvăleanu trage ca Mureșean să continue

„Știu că este foarte supărat de starea de lucruri propagată și de lipsa de efort comun în aceeași direcție. Sper însă să nu ia o asemenea hotărâre, e un om experimentat și echilibrat, cu care se poate lucra foarte bine", a explicat Zăvăleanu pentru GSP.ro. 

Totodată, a explicat exact ce înseamnă „lipsă de efort comun în aceeași direcție”: „Fiecare face ce îl taie capul!”.

Într-un interviu acordat pentru GSP, în septembrie, după ce și-a dat acordul să preia Dinamo, Rednic declara, cu bătaie la Iuliu Mureșan: „Cei care au făcut transferurile să și răspundă"

Zăvăleanu: „N-am primit nicio solicitare de reziliere" 

Vizavi de o eventuală modificare majoră în staff-ul tehnic - mai ales că jucătorii care sunt puși pe lista disponibilizaților speră într-o schimbare a antrenorului! -, Zăvăleanu a explicat: „Până acum nu am vorbit cu nimeni nimic pe această temă. V-am mai explicat situația”. 

Dar a ținut să precizeze, chestionat pe tema rezilierilor, că la Dinamo administratorul judiciar nu este mandatat să poarte tratativele pe această temă

„Noi nu negociem, noi doar ratificăm hotărârile administratorului special, dacă le considerăm legale. Deocamdată, nu am primit nicio solicitare de reziliere". 

Zăvăleanu: „Sportiv, lucrurile sunt la pământ”

Dinamo a intrat iar în vrie, din cauza eșecului cu Mioveni (1-2) la trei zile după ce-și mai revenise printr-o victorie cu Chindia (1-0), iar atmosfera s-a deteriorat teribil și la echipă, și la club. Zăvăleanu a mai fost întrebat dacă îi este teamă de retrogradare și cum vede 2022 la finalul acestui an: 

„Retrogradare? Păi cum arată azi, e posibil orice. Ce-ar trebui imediat în 2022 pentru rezultate? Un sobor de preoți, probabil. Lăsând gluma la o parte, e frustrant că pe parte de insolvență lucrurile funcționează, iar sportiv lucrurile sunt la pământ".

VIDEO Ciprian Marica: „Situația lui Dinamo este tristă!”

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.