Fotbal   •   Liga 1   •   CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Falimentul lui Nistor! Cifre horror în ultima perioadă pentru jucătorul lui CSU Craiova

Dan Nistor// Foto: IMAGO / sport pictures-Razvan Pasarica

Articol de Aurelian Botezatu   —  marți, 21 decembrie 2021

Dan Nistor (33 de ani) a atins punctul cel mai de jos de când a venit în Bănie, în ianuarie 2020. Criza lui e, cu siguranță, una dintre explicațiile crizei pe care o traversează echipa în ultimul timp.

Criza Universității Craiova, 7 meciuri la rând fără victorie, are multe fațete. De la numeroasele accidentări și până la „falimentul” unor „grei”. 

Exponentul cel mai galonat al acestei ultime categorii este Dan Nistor. Conducătorul de joc al oltenilor, 33 de ani, traversează de departe cea mai neagră perioadă a sa în Bănie.

Pe zero


Tocmai Nistor, un jucător cu foarte mare experiență, ce ar trebui să tragă echipa după el, s-o capaciteze, are cele mai slabe cifre posibile în ultimele 4 meciuri consecutive, potrivit datelor furnizate de InStat:

  • zero goluri 
  • zero assisturi 
  • zero ocazii 
  • zero ocazii create 
  • zero șuturi cadrate 
  • 1 șut la poartă cu Gazul, unul cu UTA, două cu Voluntari, 0 cu FC Botoșani

„Dispecerul” juveților a fost vraiște și la alte categorii specifice postului său. Cu Gazul (1-1), la Mediaș, și anterior, la Voluntari (1-1), a pierdut câte 13 baloane, record în acest sezon! 

Tot la Mediaș, Nistor a avut doar 3 dueluri, toate pierdute, și o acuratețe a paselor de doar 69 la sută. Cea mai modestă din întreaga stagiune!


3 eșecuri și 4 remizea înregistrat CSU în ultimele 7 meciuri din Liga 1

Reghecampf: „Nu mă interesează”

Exasperat de rateurile „regizorului” său, Reghecampf l-a înlocuit în minutul 54, iar la final le-a transmis tuturor un mesaj clar: 

Am scos jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul jocului. Nici nu contează că au 30, 15 sau 20 și ceva de ani. Pe mine nu mă interesează acest lucru. Toți sunt componenții echipei și toți trebuie să se ridice, la ora jocului, la cel mai bun nivel. Dacă în ziua respectivă nu sunt buni, atunci ies! Asta nu trebuie să fie cu supărare. Este problema lor dacă se supără, pe mine nu mă interesează!”

Nistor, dreapta, a picat toate examenele finalului de an// Foto: Facebook Universitatea Craiova

25 de puncteo separă în clasament pe CSU, locul 5, de liderul CFR, după 21 de etape

Nu ne mai crede nimeni dacă vorbim de titlu. Am ieșit din cursă neașteptat de devreme. Sunt prea multe înfrângeri, am pierdut prea multe puncte 



- Sorin Cârțu, președinte CSU Craiova, la ProX

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.