Liga 1

Flavius Stoican, prima reacție după ce a semnat cu Dinamo: „Ați tras biletul câștigător!”

Flavius Stoican, 45 de ani, este noul antrenor al lui Dinamo. Foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Eduard Apostol  —  Tuesday, 21 December 2021

Flavius Stoican, 45 de ani, este noul antrenor al lui Dinamo. Stoican l-a înlocuit pe Mircea Rednic, demis azi de club.

„Eu sunt gata să mă înham la muncă, mai multe detalii o să vă dau de mâine încolo. Doar atât pot să spun: «Hai, Dinamo!».  Vom face posibilul și imposibilul să continuăm în Liga 1”, a declarat Stoican pentru GSP.ro.

Din informațiile GSP, Stoican a fost extrem de deschis în discuțiile purtate în această după-amiază cu Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu. Antrenorul n-a pus mare preț pe salariu, dar a vrut să fie clarificată mai întâi situația cu Rednic. „Sunt gata de performanță, ați tras biletul câștigător!”, le-a transmis Flavius noilor lui conducători, la tratative, conform surselor GSP.

Stoican nu a discutat foarte mult nici despre lotul pe care îl are la dispoziție: „Cine mai are chef de fotbal e bine primit. Cine nu, să se lase!”. 

58 de meciuria jucat Dinamo cu Flavius Stoican pe bancă. Bilanț: 28 de victorii, 13 egaluri și 17 eșecuri

Matei și Filip nu mai pleacă de la Dinamo

Cosmin Matei și Steliano Filip, trași pe linie moartă de Rednic, nu vor mai rezilia contractele cu „câinii”, acum că Mircea Rednic a părăsit clubul.

14 meciuria jucat Steliano Filip în tricoul „câinilor” în această ediție

10 partidea adunat Cosmin Matei în actuala ediție, având un gol

  • Pentru Rednic a fost al 5-lea mandat la Dinamo. A preluat echipa la finalul lunii septembrie și a obținut în „Groapă” o singură victorie, 1-0 cu Chindia, 3 remize și 8 eșecuri. „Câinii” sunt penultimii în Liga 1, loc direct retrogradabil.
  • Ultima dată la FCU Craiova (demis după 4 meciuri), Flavius Stoican a antrenat-o pe Dinamo mai întâi între septembrie 2013 și noiembrie 2014, apoi între martie și mai 2015. Acesta a mai pregătit și formația secundă a „câinilor”, între iulie 2011 și ianuarie 2012, apoi între august și septembrie 2013.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.