GALA GSP 2021. Florin Niță (34 de ani), portarul celor de la Sparta Praga, tocmai a fost desemnat „Fotbalistul anului” în celebra anchetă GSP. Într-un interviu acordat reporterului Gazetei deplasat în Cehia pentru a-i înmâna premiul, goalkeeperul a vorbit pe larg despre momentele dificile prin care trece la club.
Florin Niță e cel mai bun jucător român al anului 2021, dar e dezamăgit de ce i se întâmplă la Praga. Îngerul păzitor al echipei naționale a ajuns rezervă la Sparta, iar antrenorul Pavel Vrba nu-i oferă niciun fel de explicații. Crede că e tratat astfel doar pentru că este român.
VIDEO. Florin Niță, „Fotbalistul anului” la Gala GSP 2021: „La Sparta Praga nu mă simt apreciat! Vreau să plec”
- Deja ai patru sezoane aici, iar în cea mai mare parte a timpului ai fost titular indiscutabil. Ce se întâmplă, de ce în ultimele etape ești rezervă de lux?
- Nici eu nu știu! Sunt surprins! Nu am primit nicio explicație concretă de la antrenor.
- Cum niciuna? N-ai vorbit deloc cu el?
- Nimic! Am vorbit cu directorul sportiv și cu restul antrenorilor și nu știu ce să-mi spună. A fost doar decizia antrenorului principal. Eu am încercat să vorbesc cu dânsul, dar, din păcate, nu am reușit.
- Pare incredibil ce spui. Cum să nu poți să comunici cu propriul antrenor?!
- E puțin mai dificil. Na, ce pot să fac? Trebuie să dau ce-am mai bun la antrenamente și să-i dovedesc că a făcut o greșeală atunci când m-a schimbat.
Florin Niță: „Nu am cum să nu am o reacție, să nu pun la suflet. Mă deranjează”
- Ruptura s-a produs după înfrângerea 0-4 cu Slovacko. Nu e ciudat că ai fost sacrificat doar tu?
- Crede-mă că sunt om, nu sunt robot! Nu am cum să nu am o reacție, să nu pun la suflet. Mă deranjează... Dar spuneți-mi voi ce pot să fac?! Încerc să dau ce-am mai bun la antrenamente și poate o reveni la sentimente mai bune.
- Mai ai contract cu Sparta Praga încă un an și jumătate. Acum ce gânduri ai?
- În momentul în care sunt acum... Sincer să fiu - și nu are sens să mint pe nimeni! -, mi-aș dori să fac pasul într-un alt campionat. Aici am observat că nu sunt apreciat cum ar trebui. Nu mă simt respectat... După atâtea rezultate bune, fiind și portarul din Cehia cu cele mai multe meciuri fără gol primit. Cred că sunt vreo șase... După un an senzațional, mă tragi pe linie moartă!
- Da, dar anul tău bun rămâne...
- Un an foarte bun din toate punctele de vedere! Dacă nu ar fi fost finalul ăsta... După un meci în care toată echipa a jucat slăbuț și am pierdut cu 0-4, nu poți să iei o decizie și să schimbi portarul... După meciul ăla a fost ruptura și eu n-am simțit nimic din ce urma să se întâmple. Am făcut deplasarea cu echipa în Scoția pentru meciul cu Rangers. Înaintea meciului am avut două ședințe.
„Poate nu îi place de fața mea sau poate nu fac ceva bine în meciuri, în antrenamente”
- Și? Ce s-a întâmplat?
- După prima dintre ele am ieșit din sala respectivă și antrenorul de portari mă cheamă. Am crezut că vor să-mi spună ceva legat de vreun jucător. Când mi-au spus: „Vezi că astăzi nu o să joci pentru că antrenorul a decis să te schimbe”. „OK, dar nu înțeleg, de ce?!”. Mi-au spus că o să fie doar pentru un meci. Iar după ce au mai trecut câteva meciuri am încercat să vorbesc cu oamenii să aflu. Poate nu îi place de fața mea sau poate nu fac ceva bine în meciuri, în antrenamente... Nu am aflat!
- Deci în momentul ăsta te gândești să pleci.
- Da, pentru că nu mă simt respectat și nici apreciat. Sunt sută la sută sigur că dacă era un alt portar, de naționalitate cehă, nu îi spunea absolut nimeni ceva despre acel meci.
- Te gândești unde ai putea să ajungi?
- Depinde de ce oferte o să vină. O să vedem.
- Ai lua în calcul inclusiv o ofertă din România?
- Nu știu ce să spun acum. Eu niciodată nu spun niciodată. Chiar nu știu ce-mi rezervă viitorul.
- Spuneai că antrenorul tău e mai dificil decât alți antrenori...
- Întrebați-l pe Keșeru... Nu mai are rost să vorbesc eu despre el.
- În afară de problemele actuale referitoare la statutul de rezervă, ai mai avut și alte probleme în Cehia?
- Nu mai vreau să comentez astfel de lucruri. Nu-și mai au rostul. Tot timpul când mergi într-o altă țară nu o să te privească nimeni cu ochi dulci. Vii aici și îi iei mâncarea de la gură unui fotbalist ceh... Nu e așa?! Dar eu încerc să-mi fac treaba și nu mă interesează ce vor contestatarii.
{{text}}