Fotbal   •   Nationala   •   SUPERLATIVELE GSP

Cine e omul care i-a prezis un viitor strălucit „Fotbalistului anului”: „Bă, Florine, bă! Tu o să ajungi portarul echipei naționale!”

GALA GSP 2021. Florin Niță (34 de ani) a primit trofeul pentru „Fotbalistul anului” în cea mai respectată anchetă de final de an din tot sportul românesc.F /OTO: Imago-Images

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 23 decembrie 2021

GALA GSP 2021. Florin Niță (34 de ani) a primit trofeul pentru „Fotbalistul anului” în cea mai respectată anchetă de final de an din tot sportul românesc. Portarul naționalei și-a amintit de prima persoană care i-a prezis un viitor strălucit.

Florin Niță a urmat toți pașii corecți în evoluția unui fotbalist. A debutat la seniori în Liga 3, pentru Concordia Chiajna, echipă alături de care a promovat în primul eșalon. A urmat un transfer la FCSB, încununat cu două titluri și cu primele prezențe la echipa națională. 

Mutarea în străinătate, la Sparta Praga, și trofeul de „Fotbalistul anului 2021” în Ancheta Gazetei au completat lista reușitelor.


VIDEO Florin Niță: „Tatăl unui prieten mi-a zis: «Bă, Florine, bă! Tu o să ajungi portarul naționalei!»”

„Hmm... Îmi aduc aminte că eram micuț, înainte de a merge la Chiajna. Eram junior republican la Rapid II. După un antrenament, seara mai mergeam cu prietenii la sintetic. Copil fiind, nu știam că se puteau întâmpla multe accidentări acolo, noi ne vedeam de treabă. 

Atunci, tatăl unui prieten, Urzică, mi-a zis: «Bă, Florine, bă! Tu o să ajungi portarul echipei naționale!». Nici nu l-am băgat în seamă, credeam că o zice în glumă. 


De curând am vorbit cu Ciprian, băiatul lui, și i-am spus: «Mi-aduc aminte și-acum de vorbele tatălui tău». Și a rămas încântat că mi-am reamintit”, a povestit Florin Niță, pentru GSP.ro

Citește și alte știri de la Superlativele GSP: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.