Invitat la „Prienii lui Ovidiu”, Eugen Trică crede că echipa lui Adrian Mititelu este adevărata Universitatea și știe cum FCU Craiova să-și atragă și mai mulți fani
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Eugen, acum Mititelu amenință cu retragerea din fotbal.
- Nu cred că va vinde echipa pentru că a investit foarte mulți bani. Mai ales în bază, a băgat 4,5 milioane de euro. Clubul ăsta e ca și copilul lui și vrea să facă performanță. Își dorește foarte mult să facă performanță la Craiova. Adică să câștige o Cupă, un campionat. El a dat bani din buzunarul lui, n-a avut niciun sponsor și are tot respectul meu. Nu știu ce afaceri are, dar are tot respectul meu pentru că investește în fotbal. Cine mai bagă banii pe care-i bagă Mititelu?
- Suporterii și ei dau bir cu fugiții acum.
- Au fost și doi ani de zile în care galeria venea și ne încuraja, dar acum lucrurile s-au stricat. Nu cunosc dedesubturile. Eu am făcut un apel la suporteri să vină să încurajaze echipa, iar ei au venit și au înjurat. Ceea ce nu mi-a plăcut! Ușor, ușor echipa o să-și revină!
- Crezi că e posibil vreodată să o întreacă pe CSU Craiova?
- În primul rând, trebuie să ai rezultate, să ai un fotbal mai bun ca să vină alții să susțină echipa ta. Doar prin rezultate și prin jocuri foarte bune se poate. Dacă vrei să-ți vină de la echipa domnului Rotaru trebuie să produci un fotbal de calitate. Și a avut o șansă în momentul când a promovat, atunci am simțit că lumea vrea să treacă la această echipă. S-au făcut însă și greșeli.
- Tu de care echipă ești mai apropiat? Unde ai jucat? Unde ai antrenat?
- Craiova pentru mine este asta unde am antrenat! Craiova este a lui Mititelu. Aici am simțit niște lucruri, plus spiritul Craiovei Maxima. Cu toate că foștii mari jucători sunt la echipa lui Rotaru, eu aici am simțit-o! Lumea s-a dus la echipa domnului Rotaru, are susținere, aduce câte 30.000 de oameni. A câștigat două Cupe, are rezultate și e normal să se ducă lumea acolo. Ca să devină și echipa lui Mititelu un magnet pentru public, are nevoie de trofee.
- Mititelu se băga peste tine?
- Cât am fost eu, doi ani și jumătate, nu s-a băgat deloc. El mă știe foarte bine pe mine. Mă suna și mă întreba care-i situația, cum e echipa, ce fac jucătorii. Dar chiar el a spus antrenorii peste care s-a băgat. Dacă se băga peste mine spunea și de Trică. Eu îl ascultam, comunicam cu el și îi explicam cum joc și cu cine joc. El mai spunea: "Jucătorul ăla nu crezi că ar putea?". Eu veneam cu argumente de ce nu se putea. Eu am o părere despre cum trebuie să procedeze un patron: pune-i obiective antrenorului și dă-l afară după trei, șase luni, dacă nu a mers treaba.
- Mâine ți se propune din nou să te întorci. Ce faci?
- În momentul ăsta, m-aș gândi de două ori. Acum sunt în discuții cu o echipă și să vedem în câteva săptămâni... Înainte să mă întorc la Craiova eram la Viitorul Tg. Jiu, iar domnul Sarcină știa că există o clauză. Nu au fost niciun fel de probleme. Clauza era pentru echipele din Liga 1 și din străinătate.
{{text}}