Cătălin Moroșanu a dezvăluit la „Prietenii lui Ovidiu” că părinții lui își doreau să devină avocat, nu luptător de kickboxing.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Emisiunea cu Moroșanu a fost difuzată pentru prima dată în octombrie 2021
- Cătălin, ai terminat definitiv cu sportul, nu?
- Maestre, nu mai lupt din 2019. Am avut ultimul meci la Cluj, cu Daniel Sam. La un moment dat mai trebuie să ne și retragem. Acum sunt pensionar. Am stat și m-am gândit mult dacă să mai revin sau nu. Dacă am scris o pagină de istorie în kickboxing-ul românesc, aș vrea să rămână așa, o imagine frumoasă.
- Ca sportiv câștigai mai mult decât acum?
- Banii vin și se duc, dar e foarte important ca lumea să rămână cu o impresie bună despre tine. Cum ar fi să mă vezi pe mine, un bătrânel la 40 de ani, care să ia bătaie de la unul de 20 și ceva? Nu vreau să trezesc sentimentul ăsta de milă, nu e deloc benefic!
- Unde a fost cel mai bun moment al tău?
- La Zagreb, în 2012 , eram în primii opt jucători din lume. Vreau să vă spun că eu nu am niciun fel de palmares la amatori, m-am dus din prima la profesioniști. Totul a fost o întâmplare! M-am apucat la 21 de ani. Un sport foarte complex, aici îți vin loviturile din trei direcții, nu e ca la box, doar din pumn. Aici vin din pumni, picioare și genunchi. Și atenția este mult mai mare.
- Orice sport presupune sacrificii. Cum arătau antrenamentele tale?
- Dimineața trebuia să fac două ture de teren într-un interval de 3 minute, pauză un minut, încă trei minute. Intervalele astea mi-au mâncat zilele! E destul de greu când ai și 90 și ceva de kilograme, trebuia să le faci sub trei minute. Aveam alergare ușoară, sprinturi, dar și niște tot felul de tipuri de pregătire fizică. La ora 1-2 aveam antrenamente de forță, de viteză, pe explozie. Iar cel de-al treilea antrenament era sparring-ul.
Cinci, șase adversari pe care îi schimbi la fiecare repriză. De dimineață până seara mă antrenam ca să fiu cel mai bun.
- E foarte multă muncă...
- Foarte multă muncă pentru un sport profesionist. Am făcut 14 ani de kickboxing și a meritat cu vârf și îndesat. Inclusiv financiar! Sistemul a fost creat oricum de Ionuț Iftimoiae care a venit cu televiziunile și cu sponsorii.
Dacă erai un simplu sportiv și nu aveai o susținere financiară din partea unor sponsori care te văd la televizor în timpul unui meci nu aveai cum să faci performanță. Trebuia să te apuci de altceva. Asta e cea mai mare problemă în sportul de performanță, nu sunt firme care să investească în sportivi. Și Ministerul Tineretului și Sportului sau Ministerul Finanțatelor trebuie să facă ceva, dar intrăm într-o altă direcție.
- E interesant că tu ai terminat Facultatea de Drept...
- Mama și-a dorit foarte mult să devin avocat, eu mi-am dorit să fiu polițist. Până la urmă, destinul m-a dus pe drumul kickboxing-ului. Sunt absolvent și al Colegiului Național de Apărare, dar și masterand în Istoria României în Geopolitica de Est, la Facultatea de Istorie și Filosofie.
De curând am început și școala de antrenori la Institutul de formare a antrenorilor. Am făcut ce-am făcut pe partea sportivă, acum e momentul să fiu mentor pentru noua generație care vine din spate. Să învăț copiii să se antreneze, să aibă mentalitate de învingători.
{{text}}