Rapid a anunțat numele a două dintre cele 3 echipe cu care se va înfrunta în cantonamentul de pregătire din Antalya.
Între 5 și 15 ianuarie 2022, Rapid va desfășura un cantonament în Antalya, în vederea pregătirii părții secunde a sezonului. În intervalul de 10 zile pe care alb-vișiniii îl vor petrece în Turcia, aceștia vor disputa 3 meciuri amicale.
Rapid a anunțat deja numele a două dintre adversare, precum și datele partidelor.
Rapid, amicale cu Samsunspor și Rakow în Antalya
Pe 11 ianuarie, trupa lui Mihai Iosif va juca cu Samsunspor, echipa de pe locul 7 în liga a doua din Turcia. Samsunspor are un lot cotat la 9,1 milioane de euro, cu 1,1 milioane mai puțin decât Rapid.
Trei zile mai târziu, pe 14 ianuarie, giuleștenii vor da piept cu un adversar mai tare, Rakow Czestochowa, vicecampioana Poloniei și locul 3 în sezonul actual.
Lotul echipei antrenate de Marek Papszun are o valoare estimată la 19,35 milioane de euro, cel mai bine cotat fotbalist fiind mijlocașul ofensiv spaniol Ivi Lopez, evaluat de Transfermarkt la 2 milioane de euro.
Următorul meci oficial al Rapidului va avea loc pe 22 ianuarie, la Craiova, cu CS Universitatea. La finalul anului, rapidiștii ocupă locul 7 în Liga 1, cu 32 de puncte, la fel de multe ca Farul, echipa de pe locul 6, dar cu un golaveraj inferior dobrogenilor (+5, față de +10).
{{text}}