„Colind pentru România” este intitulat ultimul podcast din 2021 al lui Mihai Morar, „Fain și simplu”, la un an de la lansare. Iar invitatul a fost special, de Crăciun, este vorba de părintele Constantin Necula, care a colaborat cu vedeta din showbiz și pentru lansarea unei cărți, de succes deja, „Despre sensul vieții”.
„Noi nu mai avem echipă națională la nimic, la fotbal, la handbal, la gimnastică”, a pornit discuția Mihai Morar. Și el, și preotul originar din Brașov sunt pasionați de fotbal, de sport în general.
„Echipa națională o știam toată când eram mic. Acum, mi-e greu să spun trei nume. Totul este reformă, nu-i așa?!, viitorul e schimbare... Ar trebui să susținem echipa asta, așa cum e. Mi-aduc aminte de un meci al tineretului la Brașov, cu Anglia, prin 1982. Am curățat toți pe jos, era o bucurie să avem acel meci, doar să fie frumos”, a mărturisit părintetele Necula.
Părintele Constantin Necula: „Moftangiii ăștia care zic că nu vin la națională”
„Naționala trebuie să umble prin țară, unii s-au săturat de această echipă prin cultura centrală... De aceea ar trebui să ducă naționala pe la Cluj, pe la Iași, pe colo, pe colo, să se mai bucure și alții.
Eu aș duce naționala într-un cătun, frate, cu o echipă de Divizia 4! Să se bucure și oamenii ăia simpli, să se bucure că văd tricolorul pe pieptul unor oameni. Cum a făcut Mandela cu echipa de rugby a sud-africanilor, de i-a trimis să joace într-un sat. Ălora le sunt datori, moftangiii ăștia care zic că nu vin la națională că «vai de mine, nu sunt sumele, nu sunt condiții»!
Gică, în satele alea prăpădite sunt copii care visează la stadioane pline și de acolo s-a salvat România de fiecare dată”, a comentat părintele ardelean. Despre echipe în general, nu doar la fotbal, ci și în viața de zi cu zi.
Băi frate, să fi avut Hagi, Gică Popescu, Tudorel Stoica aceste condiții, pe care le au ăștia acum! Mamă, mamă. I-am admirat mereu văzând cum își spălau tricourile. Li s-a făcut onoare să li se cânte tricolorul.
- Părintele Constantin Necula
Ce trăim acum nu are nicio legătură cu Crăciunul! Noi alergăm pe lateral, cum pasează echipa națională a României. Are legătură cu orgoliul nostru de a crede că așa sărbătorim. Că dacă dăruim, acoperim găurile din zid. Ca tatăl care se întoarce cu mai multe dulciuri la copii, ca să acopere absența.
- Părintele Constantin Necula
{{text}}