Guvernul din Marea Britanie a confirmat introducerea unei noi legi, care va intra în vigoare la începutul anului 2022.
Abuzurile online și comentariile rasiste vor fi pedepsite cu interdicție de 10 ani pe stadioane!
Lege nouă impusă de Guvernul britanic
Noua măsură vine după ce în luna iulie a acestui an, imediat după ce Anglia a pierdut finala Euro 2020 în fața Italiei, Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka au ratat la loviturile de departajare și au fost victimele rasismului în mediul online.
Pe lângă injurii, pe contul de Instagram, Saka a primit mai multe mesaje rasiste de la fani. Aceștia nu l-au iertat pentru ratare și i-au lăsat în comentarii emoticoane cu maimuțe și banane.
„Vara aceasta (n.r. -la Euro) am văzut partide frumoase stricate de rasismul rușinos provocat în mediul online, agresorii s-au ascuns în spatele tastaturilor și i-au abuzat pe fotbaliștii noștri.
Cei responsabili pentru abuzurile rasiste trebuie să fie pedepsiți. Modificările aduse legii pe care le anunț se vor asigura că li se interzice participarea la meciurile de fotbal”, a declarat Ministrul britanic de interne, Priti Patel, potrivit Sky Sports.
{{text}}