Blocată sîmbătă de “lanterna” toscană, Roma a pierdut probabil ultima şansă la titlu. Dar şi pe căpitanul Totti, cu ruptură de ligamente.
Eliminată din Liga Campionilor, iar acum aproape resemnată cu ratarea titlului în Serie A. Asta e imaginea Romei, după şocul suferit sîmbătă seară. Trupa lui Spalletti s-a împiedicat pe “Olimpico” de “lanterna” Livorno (1-1), ratînd ocazia de a micşora distanţa faţă de liderul Inter.
Cu apa la gît, toscanii n-au rezistat decît o oră, pînă cînd Vucinici a deschis scorul printr-o execuţie spectaculoasă cu capul. Trebuia să fie condamnarea la moarte pentru oaspeţi.
Dar Livorno a supravieţuit şi Diamanti a dat lovitura pe final, surprinzîndu-l cu o lovitură liberă de la distanţă pe complicele Doni! Asaltul disperat al “giallorossilor” s-a lovit de Amelia şi de ghinion, vinovaţi de stoparea seriei de 13 victorii pe “Olimpico” şi de o piedică decisivă în calea titlului.
Şi ca tacîmul să fie complet, Roma l-a pierdut şi pe Totti. Lovit în prima repriză, căpitanul a ieşit chiar înaintea pauzei. Genunchiul drept i-a trosnit şi sezonul deja s-a terminat pentru el.
Totti s-a operat. Va sta 6 luni
19 cu ghinion. În februarie 2006, Totti a suferit o fractură de peroneu şi a riscat să rateze Mondialul. Iar sîmbătă, 19 aprilie, şi-a rupt ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept. “Toţi au spus că trebuia să fiu eliminat şi suspendat după episodul cu arbitrul de la Udine şi, în schimb, m-au executat pe teren”, s-a plîns căpitanul Romei. Consultat de profesorul Pierpaolo Mariani, Totti a şi fost operat ieri, la clinica “Villa Stuart”, şi ar putea lipsi între cinci şi şase luni. “Bine că totuşi pe 19 am trăit un eveniment fericit: m-am căsătorit” , a glumit amar Francesco.
{{text}}