Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie?

Ce urmează pentru fotbalul nostru amărât în 2022: privim spre viitor cu îngrijorare, dar și cu, de doi bani, speranță

2022 va fi an cu campionat mondial de fotbal. Desigur, într-un alt univers, căci mica noastră planetă românească, cu legile ei strâmbe, cu paralele înaintea muncii și fudulia înaintea caracterului, se încăpățânează să nu mai existe.

Va fi Mondial - în Qatar, ce-i drept, dar așa e minunata lume nouă. Iar Rusia 2018 pare deja că s-a întâmplat într-o epocă atât de îndepărtată încât a fost într-o altă viață.

Ce iese totuși din joben?

Va fi an cu Mondial - pentru alții. Naționala noastră n-a ajuns niciodată în secolul acesta, în mileniul acesta la un Mondial. Și – cu echipa Burleanu-Stoichiță la butoane – s-ar putea, așa cum s-a văzut deja, să mai tot dureze.

Sau, poate cine știe?, toată perdeaua asta de fum (Hagi-Răzvan-Petrescu), ca să iasă Mutu din joben, hocus-pocus!, o să fie cu noroc. Alba-neagra cu câștigătorul cunoscut. Mutu a fost în ultima lună secretul lui Polichinelle (în caz că vă întrebați pe unde mai joacă azi Polichinelle).

Poate (poate!) Mutu n-o să fie noul Rădoi. Deși nimic nu-l recomandă, în afara faptului că a fost cel mai bun jucător român din ultimii douăzeci de ani, la egalitate cu Chivu (apropo, așa cum face, la Milano, Cristi Chivu – așa se construiește o carieră de tehnician, nu prin Dubai și pe la Craiova lui Mititelu).

Tradiționalul „Doamne ajută!”

Ne dorim, desigur, o națională care să nu joace așa cum au jucat până acum echipele lui Mutu. Mai țineți minte Voluntariul sub conducerea sa tehnică? Doamne, apără și păzește!

FRF ar fi putut să abordeze și alți antrenori liberi de contract (Edi sau Loți), dar Mutu era acolo, la îndemână, fără să fie costisitor, un merge-și-așa perfect românesc. La fel de românesc rămâne epilogul: tradiționalul "Doamne ajută!" și îndărăt la calculele hârtiei.

Doar Sfântul Sisoe o mai salvează pe Dinamo

Ne mai dorim desigur un play-off atractiv în prima noastră ligă. Și e binevenită prezența Farului (cuplul Hagi-Popescu oferă o perspectivă interesantă). Din păcate, n-a ajuns și Rapidul între primele șase echipe. Publicul giuleștean ar fi meritat un asemenea cadoul la revenirea în prima divizie.

Și, dacă tot vorbeam mai devreme de miracole, poate coboară Sfântul Sisoe însuși în iarbă și se salvează și Dinamo.

N-ar fi tocmai rău ca deopotrivă publicului (spectator, cititor, radioascultător etc.) și presei să le vină mintea la cap și să dispară din peisaj, brusc, așa cum au răsărit, conducătorii care iau prim-planul competiției, înlocuind fotbalul cu altceva. Acel altceva dezgustător care ne ține de atâția ani departe de performanță și ne aduce înapoi, mai aproape de pre-modernitate.

Anul lui Ianis&Co?

Și avem ce aștepta și de la arbitraje, care au lăsat în continuare mult de dorit. Liga 1 nu are arbitraje nici măcar la nivelul jocului, care nu e chiar cel mai răsărit nici măcar în partea noastră de lume.

De asemenea, ar fi timpul ca fotbaliștii noștri (vorba vine ai noștri, dar e o vorbă veche, așa că vă propun să o păstrăm) de peste hotare să se impună și să devină cu adevărat cineva în Europa. Ianis, Cicâldău, Moruțan, poate chiar și Man – toți au potențial. Măcar de nu s-ar rătăci. La urma urmei, de ce să nu fie acesta anul lor? Dacă nu acum, când?