Campionate

Hazard, trimis înapoi în Anglia » Planul lui Perez pentru a scăpa de mijlocaș și a transfera la Madrid un tânăr star

Eden Hazard Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 28 decembrie 2021

Real Madrid vrea să se despartă de Eden Hazard (30 de ani) în iarna aceasta, iar Florentino Perez, președintele clubului, are în plan să-l trimită pe belgian înapoi la Chelsea.

Transferat pe o sumă uriașă pe „Santiago Bernabeu”, 115 milioane de euro acum 2 ani, Hazard nu a impresionat în tricoul lui Real Madrid și din cauza multiplelor accidentări pe care acesta le-a suferit.

Astfel, Florentino intenționează să îl dea înapoi la Chelsea, echipă la care Hazard a strălucit. Perez e dispus să îl includă într-un schimb de jucători.

Potrivit celor de la El Nacional, președintele lui Real Madrid îl dorește pe Reece James (22 de ani, fundaș lateral), unul dintre tinerii de mare perspectivă ai londonezilor.

Reece James ar avea postul de titular asigurat

Cum Real îi are pe postul de fundaș dreapta pe Dani Carvajal, fotbalist cu multe probleme de sănătate în ultimii ani și Alvaro Odriozola, care nu reușește să intre în planurile lui Carlo Ancelotti, James ar urma să fie omul de bază al italianului în flancul drept al apărării Madridului.

Reece James are totul la Chelsea

Cotat la 60 de milioane de euro, Reece James este un produs al Academiei de Fotbal al lui Chelsea. Câștigător al Ligii Campionilor și internațional englez, James se simte bine la Londra, astfel că Real Madrid are o misiune dificilă în a-l convinge să vină în Spania.

Un simplu schimb Hazard - James nu i-ar conveni lui Roman Abramovic, care vrea și o sumă de bani în schimbul fundașului.

5 goluri și 6 pase decisiveîn 22 de meciuri pentru Chelsea are Reece James în sezonul actual.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.