Leonard Doroftei a fost plăcut surprins când echipa Gazetei i-a arătat câteva fotografii, unele foarte vechi, mai ales că la plecarea în Canada nu a luat niciuna cu el. A acceptat să le comenteze pe câteva și a început deja să le posteze pe Facebook, unde e aproape zilnic prezent.
- Jurnaliștii Marius Mărgărit şi Cristi Preda l-au vizitat pe Leonard Doroftei în Canada, unde i-au înmânat trofeul de Legendă GSP.
- Fostul campion de box, ajuns la 51 de ani, a vorbit deschis, într-un amplu interviu acordat Gazetei, despre motivele pentru care a plecat din nou din ţară, cum a ajuns să antreneze într-un garaj al unui prieten, dar şi despre planurile sale de viitor.
„Nu mai am nicio poză cu mine, n-am luat nimic în bagaje. Am vândut casa din Ploiești și am plecat în Canada cu două geamantane. N-am mai avut loc să iau și poze, le-am rătăcit.
Acum încep să le mai recuperez, îmi mai dau oamenii unele pe Facebook, unde sunt destul de activ. Așa am mai început să le strâng”, spune Leonard Doroftei.
Se bucură, zâmbește, rememorează episoade imortalizate de-a lungul timpului de aparatul foto. Pe unele recunoaște că nu le mai văzuse niciodată: „Să mi le dați și mie! O să dau lovitura cu ele, pe Facebook!”. Toate îi sunt dragi fiindcă îi aduc aminte de momente ale carierei sale, de locuri și oameni de acasă.
Leonard Doroftei: „Sperăm că vom avea un doctor în familie”
Leonard și soția sa, Monica, au trei copii, Adrian (26 ani), Alexandru (23 ani) și Vanessa (18 ani). De curând s-a reunit toată familia în Canada.
„Adrian, băiatul cel mare, lucrează în domeniul imobiliar, îi merge foarte bine. Alex abia a terminat și el facultatea de Fizică, în țară, la Măgurele, și a venit aici, alături de noi. Are și el un job foarte bun.
Iar Vanessa e la colegiu și, din discuțiile pe care le mai avem așa, la o masă, sperăm că vom avea și un doctor în familie. Monica lucrează și ea, la aeroport, dar mai mult așa, ca să aibă activitate. Ea e șefa, ea ține familia unită”, povestește Moșu'.
Doroftei, la pescuit într-o rezervație indiană
La Montreal, Doroftei are foarte mulți prieteni, cei mai mulți români slabiliți aici de 15-20 de ani. Astă-vară a trăit o experiență inedită, împreună cu un grup de amici care l-au luat la o partidă de pescuit.
Tocmai în Bay James, o rezervație indiană aflată la 1.300 de kilometri nord de Montreal. Nu știa să pescuiască, a învățat chiar acolo și a dat lovitura. A prins o știucă de peste un metru, un adevărat monstru. A fost captura acelei expediții.
„Mi-a plăcut, nu știam că pot face asta. Am avut norocul începătorului. Drumul a fost senzațional, am mers peste 400 de kilometri numai pe macadam, prin păduri. Indienii sunt de gașcă.
Beau la greu, stau în case mici, de lemn, se spală în râuri, ca pe vremuri, vânează, dar sunt mari, puternici, roșii în obraji și sănătoși tun. A fost o experiență senzațională”, a povestit Leonard.
Leonard Doroftei și o poză de la 18 ani
Uau, ce puști eram! După mănuși, după forma pieptului, cred că era o poză de prezentare făcută pe la 18 ani, înainte de Campionatul European din Polonia. Ce nas mare aveam!
Poză de la lot cu Doroftei
Asta e dintr-un cantonament de pregătire înainte de Olimpiada din '96, când ne antrenam cu lotul Franței. Sunt cu nașu', cu Feri Vaștag, cu alți colegi. Aveam un tricou cu USA, parcă știam ce avea să urmeze.
Poză de la finalul revanșei cu Balbi
Aici mi s-a făcut rău, când m-a ridicat Cristian Gănescu pe umeri. Uită-te la fața mea! I-am zis să mă lase jos, că mi-e rău, că îmi vine să vomit.
Am fugit la baie, dar tot nu mi-am revenit, de la slăbire, de la efort. Nu puteam să bag nimic în gură, trebuia să dau proba doping. Apoi mi-au pus o perfuzie și a doua zi eram OK
Doroftei, în meciul cu Balbi
Always in action cu Balbi. Făcusem o eschivă cu stânga, el s-a lăsat cu upercut, însă eu aveam brațul pregătit, îl lovisem primul, cu dreapta. Ce tricolor frumos, de champ, aveam pe mine la final.
L-am purtat peste tot, în Canada, în SUA, n-am uitat niciodată de unde vin, chiar dacă am plecat. Inima mea e tot acasă. Nu mai știu ce ne-am zis după meciul de la București. El o fi zis ceva în spaniolă, dar yo no habla. I-am spus «I am the one!». În momentele alea nu mai e nevoie de cuvinte, totul e în priviri
Poze din meciul Doroftei - Spadafora
Ăsta e un meci de care sunt mândru, pe care mulți ar trebui să-l ia ca exemplu, să mă urmeze. Eram în formă, aveam 61 de kilograme. Aici îi dădusem un croșeu de stânga și a închis ochii. A fost foarte dificil, era înalt, era și stângaci.
Uite ce arcadă desfăcută aveam. Se subția pielea de la slăbire și se spărgea cel mai repede în zona aia. După meci aveam ceva zgârieturi amândoi, normale după 12 reprize, nu că aveam ochii umflați
Doroftei și Gatti
I know, I know! Am greșit, nu am fost focusat așa de mult la meciul ăsta, nu m-am mișcat. Oricicum eram mic pentru categoria aia, eu aveam înălțime pentru 52-54 de kilograme, nu pentru 64 de kilograme
Poza cu cele două centuri ale lui Doroftei
Ce slab eram. Prima centura, cea de pe umăr, era una continentală, o centură intermediară, ca să poți ajunge să te bați la titlul mondial. Dacă îmi amintesc bine, am cucerit-o la New York. Cealaltă e centura mea de campion mondial.
Doroftei, alături de Alex și centura sa
De unde aveți poza asta? Eu n-am văzut-o niciodată. Sunt cu Alex, fiul meu mijlociu, după ce devenisem campion mondial la profesioniști. Cei care mi-au făcut-o nu mi-au dat-o. Neapărat să mi-o dați și pe asta, s-o am și eu!
Doroftei și Hagi
Aici sunt campionii. Fac ravagii cu poza asta pe Facebook! Nu mai știu unde eram, probabil la Constanța. Hagi, ce băiat! Un tip super, nu are nimic de-a face cu cel care apare la televizor. În particular era calm, liniștit, relaxat
Leonard Doroftei, decorat de Iliescu
M-a decorat președintele Iliescu, pentru titlul mondial la profesioniști. Nu i-am strâns mâna prea tare. Cred că băieții scoseseră deja pistoalele (râde). După meciul cu Spadafora m-a sunat. Nici nu știam cine e. Chiar dacă nu am reușit să iau și centura aia, m-a felicitat, m-a întrebat cum sunt, când vin acasă. A fost o surpriză plăcută.
Leonard Doroftei și mama sa
La o cafea cu mama, în casa pe care i-am făcut-o. Îmi mai ghicea în cafea, dar nu-i prea ieșea niciodată. Nu contează, mi-a fost mereu alături, Dumnezeu s-o ohihnească!". Doroftei a postat deja poza pe contul său de Facebook, alături de un mesaj: "Acum, când beau cafeaua dimineața, mă uit la cer și zâmbesc, știu că și mama face la fel.
La pian
Aici e doar talent pur (râde). Probabil că dacă nu eram boxer mă făceam lăutar. Nu, n-am cântat niciodată la niciun instrunemt. Nici la poliție n-am cântat" (râde iar).
Scafandru
M-au provocat scafandrii de la Constanța. A fost prima dată când am făcut asta, dar nu mi-a fost frică, am vrut să văd dacă mă ține.
Am coborât până pe la vreo 7 metri adâncime, în Marea Neagră. Era și un alt scafandru lângă mine, dar am reușit să îmi reglez respirația, să dau din mâini. O amintire specială.
Cu copii din vechiul cartier
Sunt și eu în poza asta? Unde? A, da, sunt ăla cu gura mare. Eram în fața casei unor veri, care au plecat la București și casa se dărăpănase, începuse să cadă.
Eu stăteam lângă ei, chiar lângă ei, dar nu se vede casa noatră. Stăteam pe strada Izvoare, 46, în cartierul Dorobanțu, în Ploiești. N-o să uit niciodată asta
În platou, cu BUG Mafia
Alături de Bug MafiaÎmi amintesc, eram la filmările cu BUG Mafia. Eram în vârf atunci, ce melodie au prins! Păcat că n-am fost îmbrăcat așa, mai raper. Am rămas în relații bune, au venit și m-au ajutat cu afacerea, mi-au promovat barul. Băieți de gașcă, foarte corecți
Barmanul Doroftei
Barul nu mi se potrivea. Aveam fântâna în curte, ce des mă împiedicam de dozatorul ăla! (râde) Stăteam la mese, depănam amintiri cu clienții, totuși a fost frumos. Nu mă gândeam pe atunci că aș putea antrena. Prinsesem drag de bar, mă implicasem, investisem.
{{text}}