Campionate

Fatih Terim, furios pe Cicâldău: „Dacă nu poți să marchezi nici dintr-un metru, asta e incompetență"

Articol de Theodor Jumătate  —  Wednesday, 29 December 2021

Antrenorul lui Galatasaray, Fatih Terim, a răbufnit după eliminarea din „16-imile" Cupei Turciei, 3-3, 5-6 la penalty-uri cu Denizlispor, locul 18 din liga secundă. 

„Sincer, nu am mai trăit în viața mea un asemenea an". Fatih Terim e dezolat. După șase meciuri în care a stat în tribună, suspendat, „Împăratul" a revenit pe bancă marți seară. Fără efect. 

Galatasaray, locul 10 în campionatul Turciei, exact la jumătatea clasamentului la jumătatea sezonului, cu 19 puncte în spatele liderului Trabzon, a încheiat anul eliminată din „16-imile" Cupei Turciei. 3-3, 5-6 la penalty-uri acasă, în fața lui Denizli, echipă care se zbate să scape de pericolul retrogradării în liga a 3-a! E pe 18 în D2.

Alexandru Cicâldău, cele două mari ratări

„Dacă nu poți să marchezi nici dintr-un metru, asta e incompetență", a declarat antrenorul „Cim-Bom-Bom". Nu a dat nume, dar cel la care s-a referit a fost Alex Cicâldău. Numărul 33 a ratat două ocazii imense în prima repriză.

  • Minutul 7, la 0-0: după centrarea lui Moruțan, mijlocașul era într-o poziție excelentă, singur cu portarul la patru metri. Lovitura sa de cap nu a fost decisivă. Portarul Abdülkadir a blocat. 
  • Minutul 23, la 0-1: același Abdülkadir a respins mingea lui Bariș. Goalkeeperul era la colțul porții, la pământ. Cicâldău era la un metru, puțin în unghi. A șutat slab, pe jos, foarte aproape de portar. Și i-a interzis golul. Despre această șansă irosită vorbea Terim.

Din cauza lui Cicâldău, Galatasaray a luat al doilea gol

„Tricolorul" a mai făcut o mare greșeală. În minutul 38, la 1-1, a pierdut mingea lângă tușă, nu departe de centrul terenului, cel care l-a deposedat a pasat direct pe culoar, în adâncime, pentru Darri, care a înscris al doilea gol al oaspeților. 

Era ultima picătură a unei prestații dezamăgitoare. La pauză, Terim l-a înlocuit pe Cicâldău.

„Moruțan, cel mai controversat"

Titularizat și el la Galata, Olimpiu Moruțan a reușit un assist, la golul de 3-2, al lui Mohamed, a 4-a pasă decisivă la roș-galbeni, dar a fost înlocuit în minutul 82 și jurnaliștii turci vorbesc din nou de plecarea acestuia. 

„Moruțan e cel mai controversat jucător. Până acum, nu a împlinit așteptările. De aceea, el este pe listă pentru un împrumut în ianuarie", a comentat Fotomaç.

Fanii îi cer demisia lui Terim

Nici „Împăratul" nu a scăpat de critici. „Cineva trebuie să plătească pentru această noapte a rușinii", a scris Sabah, în timp ce fanii au făcut un hashtag pe Twitter: #FatihTerimIstifa.

„Demisia lui Fatih Terim". Și antrenorul acceptă reacția fanilor. „Nu voi permite nimănui să facă rău Galatei, nici măcar mie!". Tehnicianul în vârstă de 68 de ani are azi o reuniune de criză cu președintele clubului, Burak Elmas.

I-au pus microfoane președintelui!

Și Fotomaç, și Fanatik dezvăluie că discuțiile președintelui Galatei au fost ascultate! Sezonul trecut, Burak Elmas s-a plâns că tot ce discută în biroul lui se află imediat. Jurnaliștii turci au aflat acum că Elmas a cerut să-i fie verificat biroul și a descoperit două microfoane montate în locuri ascunse din cameră.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.