Paolo Maldini (53 de ani), directorul tehnic al lui AC Milan, crede că noul stadion al orașului, „Catedrala”, va readuce clubul în elita europeană.
„San Siro”, pentru fanii lui AC Milan, „Giuseppe Meazza”, pentru cei ai lui Inter, va fi înlocuit cu o arenă ultramodernă. De proiect se va ocupa firma de arhitectură Populous, cea care a condus lucrările și la stadioanele Emirates, White Hart Lane și Wembley. Paolo Maldini este nerăbdător să se mute pe noul stadion.
Maldini așteaptă ridicarea „Catedralei”
„Nu există alternative! Dacă vrem ca AC Milan și Inter să revină în elita fotbalului european și să scrie noi povești frumoase, atunci avem nevoie de noul stadion. E un lucru cert, nu e o opinie de-ale mele.
Este un lucru cert. Nu e ca și cum am șterge toate acele amintiri, dar trebuie să privim înainte. Este cursul firesc al vieții. Tatăl meu a jucat aici, eu la fel, fiii mei au crescut pe acest stadion. A fost casa mea! Dacă am vorbi despre amintiri, cine ar putea fi mai rănit decât mine?!”, a spus Paolo Maldini, potrivit Football Italia.
„Catedrala” din Milano, „cel mai frumos stadion din lume”
Noua arenă va fi construită lângă cea actuală și va avea 65.000 de locuri. Va fi denumită „Catedrala”, pentru că modelul a fost inspirat din arhitectura unor opere faimoase, Domul din Milano și Galeria Vittorio Emanuele. Construcția ar urma să înceapă în anul 2022. Conform celor de la Sports Illustrated, ar trebui să fie finalizată în 2025.
Actualul stadion, inaugurat în 1926, nu va fi demolat complet. Va căpăta o altă formă și va fi gazda ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2026.
Noul San Siro va fi cel mai frumos stadion din lume, prin puternica lui identitate şi recunoaştere. O arenă atractivă, accesibilă şi sustenabilă pentru oraşul Milano, care va facilita dezvoltarea cluburilor şi competitivitatea lor mondială.
- Paolo Scaroni, preşedintele lui AC Milan
{{text}}