Campionate

Revoltă la PSG » Clubul vrea să dea afară minimum 5 jucători, FIFA intervine cu sancțiuni

PSG și-a propus să renunțe la o parte dintre jucătorii mai puțin importanți, însă regulamentul FIFA protejează fotbaliștii în această situație.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 02 January 2022

PSG și-a propus să renunțe la o parte dintre jucătorii mai puțin importanți, însă regulamentul FIFA protejează fotbaliștii în această situație.

Conform L'Equipe, PSG a fost refuzată de mai mulți jucători de care vrea să scape, într-o perioadă în care parizienii trebuie să obțină 100 de milioane de euro până în luna iunie pentru a compensa din pierderile însumate la 200 de milioane.

PSG, nevoită să lucreze cu mănuși

Astfel, PSG a trecut la negocieri, însă mulți dintre fotbaliști au refuzat să părăsească „de bună voie” Parisul. Între ei, Kurzawa, Draxler, Kehrer, Paredes și Sergio Rico. Aceștia chiar au fost revoltați de propunerea conducătorilor!

Regulamentul FIFA protejează jucătorii aflați sub contract și prevede sancțiuni aspre în cazul rezilierilor fără motiv întemeiat. Pe scurt, PSG va trebui să achite despăgubiri considerabile dacă va alege să rezilieze unilateral contractele cu fotbaliștii trecuți pe linie moartă.

Mai mult, dacă un club reziliază contractul unui jucător aflat în perioada protejată (primii 3 ani din contract), acesta riscă și sancțiuni sportive, anume interdicția la transferuri pentru două ferestre consecutive de mercato!

Dintre fotbaliștii amintiți mai sus, Kurzawa, Paredes, Draxler și Kehrer au mai bine de 3 ani de când sunt la Paris și nu se încadrează în perioada protejată, Paredes a împlinit 3 ani pe 1 ianuarie, dar Sergio Rico a fost semnat de parizieni abia pe 5 septembrie 2020. El și alți jucători mai puțin importanți de care PSG vrea să scape sunt protejați de regulamentul FIFA.

PSG face curățenie

PSG vrea să vândă mai mulți jucători în această perioadă de mercato. 

  • Rafinha (28 de ani, mijlocaș ofensiv) a fost deja împrumutat în La Liga, la Real Sociedad. Fostul jucător de la Barcelona e așteptat de PSG să se transfere definitiv la vară;
  • PSG așteaptă acum o ofertă și pentru Thilo Kehrer (26, fundaș dreapta);
  • Abdou Diallo (25, fundaș stânga) e dorit insistent de AC Milan.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.