FCU Craiova a anunțat rezilierea contractului fundașului central sârb Marko Gajici (29 de ani).
Marko Gajici a fost transferat în Bănie în iunie 2021. Fotbalistul a evoluat în 10 meciuri pentru FCU Craiova, opt în Liga 1 și două în Cupa României. Potrivit InStat, Gajici a comis două greșeli care s-au soldat cu goluri primite.
Adrian Mititelu nu a fost mulțumit de prestațiile apărătorului sârb și a decis să îi rezilieze contractul, potrivit Ediție Specială.
FC Craiova, activă pe piața transferurilor
FCU Craiova a mai renunțat la Gremsel, Bagayoko, Machado și Vieira. Pe lista neagră se mai află și jucătorul ofensiv olandez Terell Ondaan (28 de ani).
Conducerea ocupantei locului 14 din Liga 1 se află în negocieri pentru aducerea unor noi jucători. Până acum, singurul transfer făcut în această iarnă este fundașul dreapta Gabriel Enache.
Până la reluarea campionatului, FCU Craiova are programate două meciuri de verificare: cu CS Mioveni, pe 10 ianuarie, și cu Șelimbăr, locul 9 în Liga 2, pe 15 ianuarie. Oltenii vor juca primul meci oficial pe 24 ianuarie, în compania Farului, la Ovidiu.
Napoli a condus antrenamentul, dar nu a semnat
FCU Craiova a efectuat în această după-amiază primul antrenament din 2022, în baza „Fotbal Park" din Craiova. Ședința a fost condusă de noul antrenor Nicolo Napoli (59 de ani), care nu a semnat însă contractul.
Negocierile dintre tehnicianul italian și patronul Adrian Mititelu nu s-au încheiat, asta pentru că Napoli nu va semna oricum angajamentul cu alb-albaștrii.
GSP.ro a aflat că Napoli joacă tare la negocieri și pune condiții pentru a semna a 8-a oară cu gruparea condusă de Adrian Mititelu.
Apropiați ai antrenorului susțin că Napoli vrea ca Marcel Iancu, fostul președinte al oltenilor, să revină în club. Iancu este omul de încredere al lui Napoli și a avut un rol important zilele trecute, când l-a convins pe italian să ajungă la Craiova. De altfel, într-un dialog cu suporterii olteni purtat astăzi pe contul lui de Facebook, Iancu afirmă, într-o postare: „Napoli a venit pentru că l-am rugat eu, ca de fiecare dată".
Problema este că la nou-promovată postul de președinte e ocupat în prezent de Marcel Pușcaș, iar deocamdată Mititelu nu este de acord cu această schimbare.
{{text}}