Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI

Mijlocașul din Liga 1 care visează să ajungă la FCSB: „N-aș avea cum să refuz, e cea mai bună echipă a țării!”

Nicolae Păun, în dueal cu Darius Olaru Foto: Imago

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 05 ianuarie 2022

Mijlocașul central al celor de la Sepsi, Nicolae Păun, împlinește 23 de ani pe 19 ianuarie, însă abia din acest sezon a apărut în prim-plan. Într-un interviu pentru Gazeta, acesta vorbește despre viața ca fotbalist, ce ar fi făcut dacă nu continua cu fotbalul, dar și despre un eventual transfer la FCSB.

- Nicolae, tu ești de 2 ani și jumătate aici, la Sepsi, însă loc în primul „11” ți-ai făcut de la mijlocul anului trecut. 

- Așa este! Domnul Grozavu e cel care m-a promovat. Practic, datorită dânsului am prins loc în echipă. 

- Debutul s-a lăsat așteptat, nu? 

- Avusesem o perioadă bună la Târgu Secuiesc, unde m-a împrumutat Sepsi. M-am întors, mi-am așteptat rândul, dar când venise și clipa mea am făcut Covid. Sincer, atunci mi-am pierdut speranțele că voi mai juca vreodată în prima ligă. Deja mă gândeam să fac altceva, să merg pe alt drum. 

Însă toată lumea s-a ținut de mine să nu renunț, inclusiv domnul Mihai Georgescu, de la Cluj, unde am crescut eu. A contat mult cuvântul dânsului. M-a sunat mult în acea perioadă să mă convingă.


„Voiam să dau la Poliție”

- Spre Jandarmerie te îndreptai? 

- Nu, s-a înțeles puțin greșit. La Poliție voiam. În ziua de azi cam toată lumea se gândește la un post sigur. Asta mă atrăgea. Evident, și condiția fizică pentru testele pe care le aveam de trecut. 

- Îți aduci aminte seara dinaintea debutului, consemnat în aprilie 2021, la un 0-0 la Craiova? 

- Cum să o uit? Aveam mari emoții! Atunci era perioada în care se tot schimbau devreme jucătorii U21. Și eu mă gândeam dacă rezist mai mult de 10 minute. La Sepsi, domnul Grozavu nu prea schimba devreme. Am început bine și am jucat 78 de minute. Seara a fost plină de mesaje, numai de felicitări. Aveam telefonul plin, mesaje peste mesaje. M-am bucurat. 

- Ai atras atenția după discuțiile legate de posibilul transfer la FCSB, descrie-te puțin! 

- Am o capacitate bună de efort, cred că și inteligență în joc, dar mai am de lucrat la partea fizică, partea de forță. Ca post de bază cred că mijlocaș defensiv mi se potrivește cel mai bine.


„Fără presiune nu poți juca fotbal”

- Ești pregătit de o schimbare? S-a tot vorbit în ultima lună despre FCSB... 

- Toată lumea își dorește un pas înainte. Nu știu dacă e cazul meu. Mă simt bine la Sepsi. Sper să continui să joc în același mod. 

- Dacă se vor înțelege cluburile până la urmă? 

- N-aș putea să refuz FCSB! E o șansă pentru oricare fotbalist când e dorit acolo. Până la urmă e cea mai bună echipă a țării!

 - FCSB nu înseamnă doar un pas înainte, ci și o lupă pe tine. Ești pregătit de orice? Critici... 

- Mă gândesc la asta, presiunea e normal să fie mai mare. Acolo fiecare greșeală e văzută, cu siguranță vor fi critici. Îmi place presiunea, fără ea nu poți juca fotbal. 

- Revenind la Sepsi, parcă sunteți mai aproape de Cupă decât de play-off, ce-ar însemna un trofeu? 

- Ar conta mult, orice trofeu e important. Am început slab sezonul, așa cumva l-am salva. Ne gândim totuși și la play-off, însă e adevărat că pentru noi Cupa e pe primul loc. Cumva cred că acest trofeu ar completa tabloul, ar fi un pas înainte pentru club. 

- V-ați schimbat de când a venit domnul Bergodi, jucați altceva, ce-i diferit? 

- Sunt două stiluri diferite, e adevărat. Cu domnul Grozavu aveam o agresivitate crescută, acum ni se cere să pasăm mai mult, să începem de jos construcția.

„Îmi plăcea mult matematica, dar acum prefer să citesc în timpul liber”

- Care-i cel mai bun prieten al tău de la echipă? 

- Marius Ștefănescu! Cu el am venit de la Cluj, am fost la 4 echipe împreună. Ne înțelegem tare bine. Noi și când mergem acasă, plecăm amândoi. Chiar glumim câteodată, să nu cumva să ne mai întâlnim și când mergem la Cluj, acasă, că stăm prea mult împreună. 

- Ce fel de copil ai fost? 

- Cuminte! M-am ținut de școală, am învățat. Părinții au fost cu gura pe mine, să nu cumva să neglijez școala. Nu știam dacă îmi va ieși cu fotbalul. Am fost la liceul de telecomunicații din Cluj. Îmi plăcea mult matematica. Îmi plăcea să lucrez suplimentar. Acum schimbând domeniul, nu prea mai am tangențe cu matematica, dar din când în când citesc, în funcție de timpul pe care îl am. 

- Ce-ți dorești pentru următorii ani? 

- Vreau să joc cât mai mult. Să câștig și eu un trofeu, e un vis. Sper să fac și pasul la o echipă mare. Uite, sper să nu renunț la obiceiul pe care îl am. După fiecare antrenament îmi place să fac streching. Țin la condiția fizică. 

- Ce obiective ai pentru 2022? 

- Să joc, cred că asta e cel mai important la vârsta pe care o am. E important să joc, să am continuitate. Doar așa pot ajunge mereu la următorul nivel. Ușor nu este, însă cu muncă multă pot să-mi ating dorințele sau obiectivele pe care le am

Îmi place mult Sergio Busquets, e mai pe stilul meu, însă voi aprecia mereu și ceea ce a făcut Cristiano Ronaldo. A muncit mult și încă o face, de asta a reușit tot ce a reușit în carieră. E un exemplu în orice

Mă bucur și mă felicit că am ales să continui în fotbal. A fost o decizie importantă pe care am luat-o bine, iar asta mă bucură. N-a fost simplu la început, dar răbdarea m-a dus spre punctul actua

Sepsi e cel mai important club din cariera mea. Aici am debutat, aici am crescut și am făcut pasul spre înalta performanță. Le voi mulțumi mereu celor de la Sepsi pentru asta

E un vis să joci în cupele europene. Am făcut-o cu Sepsi, probabil că la FCSB ar fi mai mari șansele. Champions League e visul meu, însă e foarte greu acum, la cum arată urnele

-Nicolae Păun, Sepsi

Video Ce fel de jucător e Nicolae Păun? Mijlocașul lui Sepsi își face autoportretul. Pasiuni și alte lucruri mai puțin cunoscute despre el

Citește alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.