Ratarea transferului lui Kamer Qaka, albanezul care inițial și-a dat acordul „câinilor”, dar a semnat în Ungaria la dorința soției, și revenirea lui Itu la CFR ar putea duce la un compromis la Dinamo.
Fundașul central Răzvan Popa (25 de ani) era pe lista „disponibilizărilor”, însă fotbalistul care a adunat 8 meciuri la Dinamo ar putea continua.
Răzvan Popa ar putea continua la Dinamo
Noul antrenor al „câinilor”, Flavius Stoican vrea jucători pentru zonele centrale, iar fostul jucător al lui Inter Milano ar putea evolua atât în apărare, cât și la mijloc, poziții pe care Dinamo nu este acoperită.
Astfel, Răzvan Popa ar mai putea primi o șansă la clubul alb-roșu, după ce planurile „câinilor” au fost date peste cap.
200.000 de euroe cota lui Răzvan Popa, potrivit transfermarkt
Răzvan Popa, criticat dur de Mircea Rednic
După înfrângerea cu Farul, 0-2, din 20 decembrie, Mircea Rednic, atunci antrenor al „câinilor” l-a criticat dur pe fundașul central.
„Nu mi se pare corect ca unui apărător de la Dinamo să îi strecori mingea printre picioare. Nu se poate așa ceva la Dinamo! Dau și nume acum. Păi, Popa, tu ai 5.000 de euro pe lună. N-ai jucat la Iași, vii la Dinamo și te ridiculizează Ganea?!”, spunea atunci Rednic.
Rezilieri față în față
Mureșan și Stoican vor negocia astăzi, la Săftica, față în față, cu jucătorii de care Dinamo s-ar putea despărți. Noul A1 de la roș-albi va aborda cantonamentul intern cu un lot de 25 de jucători.
Cu Vestenicky s-au semnat actele rezilierii, Gluhakovici a decis să se adreseze FIFA pentru a-și cere banii până la finalul contractului, în vara lui 2022. Espinosa este accidentat pe termen lung, dar nu mai intră în planurile de viitor. Se va discuta rezilierea cu Andre Pinto, Dudea, Nica, Kainourgios, Țâră și Nunici.
Totodată, Crețu, Moldoveanu și Neicuțescu vor fi împrumutați, în timp ce Amzar și Mihaiu pot juca până la vară la Poli Iași.
{{text}}