Ronny Rosenthal (58 de ani), fost atacant cu o contribuție importantă la titlul câștigat de Liverpool în 1990, a vorbit în exclusivitate pentru Gazetă despre legătura sa de sânge cu România, despre experiențele alături de fotbaliști români și despre profilul tânărului jucător român
Ronny Rosenthal (58 de ani) e un fost internațional israelian a cărui recunoaștere mondială a venit după ce a înscris 7 goluri în 8 meciuri pentru Liverpool în finalul sezonului încheiat cu titlul din 1990.
Împrumutat de la Standard Liege, atacantul poreclit „Racheta” a fost cumpărat imediat de managerul Kenny Dalglish pentru 1,2 milioane de lire sterline, dar pentru Liverpool începea o perioadă de 30 de ani fără vreun titlu.
Rosenthal s-a transferat în 1994 la Tottenham unde a fost coleg cu Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, însă legăturile sale cu România sunt mult mai puternice de atât.
Tatăl său, Israel - “Ițu”, cum îi spune fostul fotbalist - , e născut la București și a emigrat din România la 17 ani.
Deși au trecut 70 de ani de atunci, în familia Rosenthal se vorbește încă limba română. Fiul, Ronny, își împarte timpul între casele din Londra, Bruxelles și Tel Aviv și are afacere de consultanță prin care propune jucători tineri cluburilor din Europa.
Ronny Rosenthal în prezent, alături de tatăl său6 trofeea câștigat Ronny Rosenthal în cariera sa. A fost campion în Israel cu Maccabi Haifa în 1984 și 1985, campion în Belgia cu FC Bruges în 1988, campion în Anglia cu Liverpool în 1990, câștigator al Cupei Angliei (1992) și al Supercupei Angliei (1990)
Ronny Rosenthal: „Vorbesc și alte limbi de origine latină. Franceza, un pic de spaniolă, italiană, portugheză”
- Domnule Rosenthal, povestiți-ne despre legătura dumneavoastră necunoscută cu România.
- Tatăl meu s-a născut în București. A părăsit România acum mult timp, prin 1951, și a venit în Israel când era tânăr. Avea 17 ani, practic la vârsta aia era român, cu mentalitate românească. A cunoscut-o pe mama în Israel și așa m-am născut eu.
- Mama era venită din Maroc…
- Da, dar mama a învățat românește. Mama vorbește foarte bine românește, mult mai bine decât mine. Când eram copil, vorbeam românește și franțuzește acasă. Nu mă omoram să învăț limbi străine, dar încă vorbesc românește. Poate noțiunile de bază, dar e evident că româna e aici (duce degetul spre tâmplă). Nu am uitat-o. Evident, am nevoie un pic să o vorbesc, o înțeleg mai bine decât o vorbesc.
Vorbesc și alte limbi de origine latină. Franceza, un pic de spaniolă, italiană, portugheză. Evident, mă ajută. Dar am nevoie de câteva luni pentru a vorbi bine românește. Pentru mine nu e dificil.
- Tatăl dumneavoastră a crescut în București în timpul războiului, iar războiul a fost groaznic pentru evrei. Cum a supraviețuit?
- Tata mi-a spus că nu a fost în pericol. Am înțeles de la el că cei mai mulți dintre evreii din București au supraviețuit. Nu-mi amintesc să-mi fi spus de vreun pericol sau ceva de genul ăsta. A plecat apoi din țară și îmi amintesc că atunci când am devenit jucător profesionist și am jucat în Europa, tata a venit de două ori după mine în România. Am jucat o dată cu FC Bruges într-un turneu amical la București, cu Steaua și alte cluburi. Prin 86 sau 87.
- După ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor…
- Da. Iar doi ani mai târziu, am venit aici cu Standard Liege și tata a venit și el. Prima dată când a venit, a vrut să viziteze locul unde s-a născut. A fost un moment foarte emoționant pentru el.
Ronny Rosenthal: „Am fost la niște meciuri ale Stelei, când Steaua a avut o campania bună în Europa”
- Ați fost cu el să viziteze?
- Nu, nu am putut. A trebuit să stau cu colegii, cu clubul. Nu am avut timp. Dar mai târziu, când am intrat în afaceri, au fost ani în care am petrecut destul de mult timp în București. Am făcut mici afaceri în România cu Steaua, cu vreo doi jucători. Veneam destul de des, o dată la două luni pe la începutul anilor 2000. Am făcut asta vreo cinci-șase ani.
Chiar am fost la niște meciuri ale Stelei, când Steaua a avut o campania bună în Europa. Îmi amintesc meciurile din Anglia, meciul cu Heerenveen, cu Betis. Din 2010, am început să fac afaceri în alte țări, am ieșit un pic de pe piața românească.
- Vă mai aduceți aminte ce vă spunea tatăl dumneavoastă despre România în copilărie?
- Mi-a spus că erau foarte, foarte săraci. Tata iubea fotbalul, a jucat fotbal și îmi spunea că era cel mai rapid jucător printre prieteni și din echipa lui. Genetic am preluat și eu asta.
- Ați avut porecla “Racheta”.
- Da, e ceva ce a trecut de la o generație la alta. Porecla asta am primit-o când am ajuns la Liverpool.
…
Da, și tata îmi spunea că a avut o viață normală. Altfel, nu-mi aduc aminte multe lucruri. Am părăsit Israelul acum 35 de ani, locuiesc acum în Europa. Nu stau zi de zi cu tata încât să-mi povestească lucruri, dar sunt convins că fratele și surorile mele știu mai multe povești decât mine.
Dar, uite, îmi aduc aminte de când eram copil, când stăteam cu bunica româncă. Venea să stea din când în când cu noi și vorbea cu mine doar în românește, nu a învățat niciodată ebraica. De asta, nu am cum să uit vreodată româna. E drăguț să am chestia asta în mine.
- Mai simțiți vreo conexiune cu România ținând cont că aveți în sânge o legătură?
- Da, da. Întotdeauna. Urmăresc încă fotbalul din România, deși o făceam mai mult în trecut. Mă mai interesez un pic despre politică, dar de cele mai multe ori îmi spune tata tot. E mai conectat cu politica din România. E născut acolo, e parte din viața lui. O să vrea mereu să știe tot despre România. Se uită la TV. Și nu e doar el, sunt toți cei născuți în România care au emigrat acum mai mult de 50 de ani.
- O parte din ei e încă aici.
- Da, corect.
Interviu cu Ronny Rosenthal: „Ilie Dumitrescu nu s-a ridicat la nivelul dorit”
- Cum s-a simțit tatăl dumneavoastră când ați înscris contra României, în decembrie 1994, în preliminariile Euro 96?
- (Râde). Sincer, nu-mi amintesc exact reacția lui. Dar era mult mai încântat să vină la București când eram eu acolo. Era interesant pentru el să vină și să vorbească cu oamenii. Mai ales că prima lui limbă e româna pe care o vorbește mai bine decât pe ebraică, deși a venit de atâta timp în Israel. Româna e limba lui. Tata păstrează legătura asta zi de zi, are prieteni născuți în România.
- Vă mai amintiți ceva de la meciul acela cu România? Era echipa care făcuse în vara acelui an un turneu fantastic la Mondialul din America.
- Da, îmi aduc aminte meciul. Era important pentru ambele echipe, dar pentru noi nu era o chestie decisivă. Noi nu aveam șanse să ne calificăm, dar pentru România era important. Îmi amintesc că am jucat contra colegilor mei de la Tottenham, Gică Popescu și…(se gândește un pic)
- Dumitrescu
- Ilie Dumitrescu, da. A fost simpatic să joc contra lor. Știam toți jucătorii României, toate acea generație. Am amintiri frumoase. Am mai jucat contra României într-un amical prin anii 80. (n.r. - Rosenthal a fost titular în februarie 1988 în amicalul Israel - România 0-2, goluri Boloni și Ciucă)
- Cum erau Popescu și Dumitrescu la Tottenham?
- Amândoi erau jucători cu clasă. Veneau după Cupa Mondială. Gică era un fundaș de clasă mondială, tehnic, înalt, cu viteză. Nu e de mirare că s-a transferat la Barcelona. Iar Ilie…ăăăă…era foarte foarte bun tehnic, dar cred…(își caută cuvintele cu atenție)…a supraviețuit, dar nu s-a ridicat la nivelul pe care și-l dorea. Nu a rămas mult la Tottenham. Îmi aduc aminte că l-am ajutat un pic la început.
- Cum?
- Eram cu el la primul lui interviu pentru Sky TV și a trebuit să traduc un pic. În românește. A fost întrebat în engleză, el a răspuns în română și eu am tradus. Gică era mai…vorbea engleză deja. Dar pentru Ilie a fost mai dificil în primele trei-patru luni. Am amintiri frumoase cu el (râde).
- Impresia în România a fost că interesul lui Ilie Dumitrescu s-a îndepărat de fotbal după transferul la Tottenham. Ați avut impresia asta și dumneavoastră?
- Ăăăă, da. Am avut-o. Cred că avea și niște probleme personale, acasă. Îmi amintesc că stăteam deseori în cameră cu el în deplasări.
- E un tip amuzant.
- Da, e simpatic. Parcă s-a transferat în Spania, nu?
- La Sevilla, apoi la West Ham.
- Da. Îmi amintesc.
-Apoi a plecat în Mexic, unde a și învățat să picteze.
- (Râde). Am înțeles. Ok. Dar lucrează pentru o televiziune, nu?! L-am urmărit din când în când.
„A fost un interes din Anglia pentru Man”
-Ce părere aveți acum de fotbalul românesc? Și ce business ați făcut aici?
- De vreme ce sunt consultant pe probleme de fotbal și fac scouting pentru multe cluburi din Europa, evident că e interesul meu să știu fotbalul românesc și să cunosc ce jucători au potențial. Ce jucători pot evolua la un nivel superior. Pot să spun că verific des jucătorii români, am o listă de jucători români.
- Jucători actuali sau…?
- Da, și jucători actuali.
- Puteți numi pe cineva?
- (Râde). Am ținut un pic legătura cu jucătorul de la Steaua care a plecat la Parma. Cum îl cheamă? Man. L-am urmărit, am vorbit o dată cu el. Am vorbit un pic cu MM Stoica pentru a-l întreba care e situația jucătorului. Am încercat să fac ceva pentru el.
- Aveați vreun club interesat de el?
- Era ceva interes din Anglia, dar nu pot să spun că era ceva decisiv, ceva care să ducă imediat la un transfer. Ca să joci în Premier League e mai greu. Cluburile din Premier League caută jucători care evoluează deja la un nivel înalt.
Cred că Man avea potențial să ajungă în Premier League, dar transferul în Italia e bun pentru el. Chiar și faptul că Parma a retrogradat îi dă șansa să joace. Are nevoie de meciuri, nu-și poate permite să vină la un club și să nu joace. Are nevoie de continuitate săptămână de săptămână. E valabil și pentru celălalt jucător care a venit de la Craiova, i-am uitat numele…Mihăilă. Îi știu pe amândoi, i-am urmărit.
- E vreun jucător de la Academia Hagi pe radarul dumneavoastră?
- Da. Au produs mereu jucători buni. I-am uitat numele fundașului dreapta care a mers în Italia. Benzar! A fost pe radarul meu multă vreme. Și mai sunt și alții.
- Fiul lui Hagi?
- Sigur că da. Am încercat să-l sun pe Hagi o dată să-l întreb despre fiul lui, dar cred că între timp și-a schimbat telefonul mobil. Discuțiile nu au mers mai departe, dar sunt fericit că fiul lui s-a transferat în Belgia, apoi mai departe. Pentru mine e impresionant ce a făcut Hagi la academie, la clubul lui, așa că sunt interesat de jucătorii pe care-i promovează. E interesant să vezi ce a făcut acolo.
“Tinerii își pierd dorința când câștigă mult și nu joacă”
- Ați jucat în străinătate încă de la 22 de ani. Avem o dilemă în România. Jucătorul tânăr se transferă afară, dar nu e capabil să se impună. Are o problemă de adaptare la mentalitatea fotbalului occidental. De ce credeți că se întâmplă asta?
- Nu cred că e doar problema fotbalistului român. Se întâmplă cu multe naționalități, cu jucătorii din alte țări estice, dar chiar și cu unii din occident. Când vii dintr-o țară din est e mai greu să te adaptezi, dar cred - din contră - că jucătorul român se adaptează bine. Evident, mai sunt și jucători care pleacă afară de foarte foarte tineri și uneori sunt atrași de bani.
Dar în final e posibil să nu aibă suficientă calitate să continue în străinătate, acesta este motivul real. Dar nu se întâmplă doar cu românii. Se întâmplă chiar și cu israelienii. Tineri care ajung să ducă o viață bună, nu prea joacă și în cele din urmă se întorc de unde au venit. Asta se întâmplă pentru că banii joacă un rol mare, oamenii sunt atrași de bani.
-Jucătorii încetează să mai aibă foame, dorință de fotbal.
- Exact. Cred că dacă îi vrea un club mare, or să și joace. Dar cluburile mari sunt suficient de bogate încât să aibă loturi foarte mari. Nu e sigur că acel jucător va ajunge la prima echipă. Dar se întâmplă foarte des. Și repet, nu e vorba doar de români. Uite, când am vorbit cu jucători români, am realizat că vorbesc limbi străine. Ăsta e primul mod de a adapta, iar la români nu văd o problemă.
- Aveți un sfat pentru tânărul jucător de fotbal care pleacă în străinătate?
- Cel mai important e să alegi un club la care să joci. Tinerii au nevoie de meciuri și, dacă vin la un club mare unde nu joacă, nu se vor bucura de perioadă. Uneori, se spune că pierd timp. Cariera de fotbalist nu e atât de lungă așa că trebuie să profite de fiecare moment.
Așadar, nu întotdeauna un club mare îți va da ceea ce îți trebuie într-un anumit moment din carieră. Dar e dificil. Dacă ai de ales, te uiți la toate aspectele: bani, nivelul clubului, orașul, stadionul. Apoi decizi. Uneori, ai un singur club interesat și îi pot înțelege pe jucătorii care aleg să se transfere și să plece din România.
“Sunt norocos. Pot vedea unde va ajunge un jucător în viitor”
- Aveți câteva episoade amuzante cu jucători pe care i-ați recomandat la un moment dat unor cluburi mari, dar ați fost refuzat. Kompany, Bosingwa, Zokora, jucători ale căror prețuri au crescut apoi uluitor. E vreun jucător român pe care l-ați propus și ați fost refuzat?
- Nu-mi amintesc acum. Dar numele pe care le-ai pomenit sunt doar câteva. Sunt mulți. Cristiano Ronaldo, Eto’o, Kompany, Aubameyang, Klose, Berbatov. Sunt jucători pe care i-am remarcat foarte foarte devreme, sunt norocos că pot depista potențialul la un jucător și pot informa un club. Dar cluburile nu refuză acești jucători în mod intenționat, pur și simplu nu văd în ei ce văd eu. Dar m-am născut cu abilitatea asta de a vedea la ce nivel va ajunge un jucător în viitor. Din nefericire, sunt cluburi care nu văd ce văd eu și aleg să nu investească în cineva în care nu cred.
“L-am recomandat pe Eto’o la Liverpool când era adolescent. La fel s-a întâmplat și cu Kompany. Liverpool i-a refuzat pe amândoi”
- Ronny Rosenthal
- Am citit o poveste amuzantă cu Harry Redknapp care l-a avut jucător la Tottenham pe Zokora, pe care îl refuzase cu câțiva ani în urmă atunci când i l-ați dus la Portsmouth.
- Corect. Unde ai citit asta?
- Într-o carte.
- Da?! E corect. L-am dus pe Zokora la probe și Redknapp i-a spus că nu-l va lua. Câțiva ani mai târziu îl antrena la Tottenham. Apropo, Harry nu știa că Zokora fusese la probe cu trei-patru ani în urmă. A fost uluit când i-am spus. L-a chemat pe Zokora și el i-a spus: “Boss, nu-ți aduci aminte? Am venit la Portsmouth, am dat probe și ai decis să nu mă transferi”. Harry era surprins. A zis: “Sorry, nu știam”. Am multe povești ca asta.
- La ce vă uitați prima dată când urmăriți un jucător?
- Evident, toată lumea vrea un jucător talentat. Dar nu e vorba doar de talent, trebuie să fie și un atlet foarte bun. Trebuie să alerge rapid, să producă lucruri pe gazon. Astea sunt atribute care îi vor permite să joace la un nivel înalt. Fac asta de mult timp și am multă experiență. Pot estima abilitatea un jucător de a ajunge la un anumit nivel. De asta mă și sună cluburile destul de des.
“Nu am primit medalia de campion cu Liverpool”
- Vreau să vorbim un pic și despre Liverpool unde ați jucat patru ani. E ciudat că multă lume își aduce aminte de Rosenthal pentru acea ratare cu poarta goală din meciul cu Aston Villa, dar puțini își amintesc de un hattrick perfect, de cele 7 goluri marcate în opt meciuri în anul cu titlul din 1990. Cum ați cataloga experiența dumneavoastră la Liverpool?
- În primul rând, dacă vorbim despre ratare, una din cele mai mari din istoria fotbalului, pentru mine e ok.
- Am revăzut faza și mingea a sărit un pic înainte de șut.
- Da! E parte din acest joc. Dacă nu vrei să ratezi ca mine, nu te apuca de fotbal! Sunt foarte relaxat în privința asta și așa am fost și când jucam. Ok, în primul moment, am simțit o rușine mare, dar și asta e o parte din fotbal. Am avut momente bune, momente rele, dar per total am reușit ceea ce mi-am propus să fac în fotbal.
A fost visul meu să plec din Israel și să joc fotbal profesionist. E clar totuși că banii în fotbal sunt mult mai mulți acum decât când am jucat la Liverpool acum 30 de ani. Nu mă plâng, însă, pentru că mă uit la Pele, la Maradona…Dacă ar fi jucat azi, ar fi câștigat la fel de mulți bani ca starurile de acum. Sunt mulțumit cu ce am și sunt mulțumit că pot descoperi jucători de foarte devreme și pot furniza informații cluburilor.
97 de meciuria jucat Rosenthal pentru Liverpool în toate competițiile. A înscris 22 de goluri și a dat 9 pase de gol
- Ați primit medalia pentru titlul din 1990?
- Nu, n-am primit-o, dar nu e așa de importantă pentru mine. La vremea respectivă, trebuie să joci 10 sau 12 meciuri pentru a o primi.
- Dar ați dat șapte goluri.
- Da, și asta contează cu adevărat. Nu-mi fac griji despre medalie.
- Dacă cineva v-ar fi spus în ziua în care ați luat titlul în 1990 că Liverpool nu va mai câștiga un titlu timp de 30 de ani, ce i-ați fi răspuns?
- Nu l-aș fi crezut. Fusese dominația lui Liverpool în anii 80 și chiar la începutul anilor 90. Ok, să nu câștigi doi ani, trei ani, e în regulă. Dar perioada s-a prelungit la nesfârșit. Pentru mine, cauza pentru care alte cluburi s-au descurcat mai bine la transferuri, în special la transferurile de jucători străini, e că Liverpool avea probleme aici. Nu aveau scouteri buni (n.r. - după plecarea lui Geoff Twentyman, scouterul care recrutase toți jucătorii valoroși din anii 70 și 80, Liverpool rămăsese într-un singur scouter, Ron Yeats), se bazau pe cei mai buni jucători din Anglia, dar aceștia nu mai erau la suficient de buni.
La fiecare cinci-zece ani există un upgrade în fotbal în ce privește atleticitatea jucătorilor. E nevoie de un alt tip de jucător. Liverpool continua să cumpere jucători talentați, dar aceștia nu erau buni atleți. Nu erau suficient de rapizi pentru a lua campionatul. Liverpool a corectat deficiența asta, dar i-a luat foarte mult timp. Nimeni n-ar fi crezut că va dura 30 de ani.
- Era frustrat să stați mai mult pe bancă, chiar și după ce înscriați goluri importante pentru Liverpool?
- Nimănui nu-i place banca de rezerve. Nu sunt diferit de alți jucători, nu-mi plăcea. În primii doi ani la Liverpool am jucat mai mult decât în ultimii doi ani, așa că la un moment dat a venit timpul să plec. Nu regret timpul petrecut acolo.
“România are nevoie de jucători în ligi de top”
- Vă întreb ceva ce poate vi se pare un tabu. Ați vorbit despre atleticitatea jucătorului modern de fotbal. Credeți că există ceva întunecat, cum ar fi dopingul, în spatele acestei laturi? Simțiți asta când vă uitați la un jucător care aleargă nonstop timp de 90 de minute la o viteză fenomenală?
- Nu pot să spun asta până când jucătorul nu e controlat. Dar astăzi în fotbal sunt aleși atleții de top. Nu e doar asta, trebuie să ai și alte calități, dar ăsta e modelul. Atlet cu alte calități. Acum 30-40 de ani, dacă erai talentat, nu era nevoie să fii și un atlet bun. Azi, nu se mai poate așa. Jucătorii de acum 50 de ani nu erau mai puțin talentați decât cei de azi, doar că azi diferența o face atleticitatea. Viteza e mult mai mare.
- Și rezistența.
- Da, sigur. Și fizicul. Și înălțimea.
- Credeți că echipele din estul Europei vor mai avea vreodată șansa să se bată serios pentru un trofeu european, așa cum se întâmpla acum 30 de ani?
- E foarte greu. Te uiți la bani, iar banii decid. Cu bani, alegi jucători mai buni. Chiar și așa, din când în când mai apar surprize.
-Cluburile din vest au un avantaj financiar, iar UEFA mărește acest avantaj. Simțiți nevoia unei competiții mai echilibrate pentru toate cluburile?
- Da. Evident. Dar nu depinde de mine. E o chestiune la care trebuie să se gândească șefii fotbalului. Și să o rezolve.
- Spuneți-ne ceva despre prietenii dumneavoastră români din fotbal.
- Am câțiva prieteni. Am ținut legătura cu MM Stoica, cu Marcel Popescu de la Craiova. Cu Gică Popescu sau Ilie Dumitrescu n-am mai vorbit de multă vreme. Cu Dan Petrescu am ținut legătura într-o vreme.
- În final, aveți un mesaj pentru publicul român în românește.
- (Vorbește în engleză). Sper să văd România calificându-se la turneele finale. La fel îmi doresc și pentru Israel. România are mai multe șanse, are jucători cu o calitate mai bună. Mi-aș dori să văd echipa într-un sfert de finală la un turneu final. Pentru a reuși asta, România are nevoie de jucători care să evolueze la un nivel de top.
-Și dacă ar trebui să spuneți frazele astea în românește?
- (E un pic jenat) Asta ar fi un pic cam greu. (trece la o limbă română surprinzător de bună). Am uitat mult.
- Un mesaj de Anul Nou în română.
-Sperăm că România câștigă un campionat “del mundo”.
- Nu se va întâmpla asta.
- O să vedem!
{{text}}