Liga 1

Nicolo Napoli a anulat un amical al lui FCU Craiova: „Cum să jucăm cu ei?”

Nicolo Napoli FOTO: facebook.com/FCUniversitateaOFFICIAL

Articol de Viorel Tudorache   —  joi, 06 ianuarie 2022

Nicolo Napoli (59 de ani) și-a luat în serios rolul de antrenor, deși nu a semnat încă angajamentul cu nou-promovata FCU Craiova 1948. 

Tehnicianul italian așteaptă ca Adrian Mititelu jr. să revină din SUA, unde petrece ultimele zile de vacanță, deoarece este singurul om din club cu drept de semnătură, cât timp patronul Adrian Mititelu se află la închisoare.

Nicolo Napoli și-a început cel de-al optulea mandat la echipa lui Mititelu, prin a face o modificare în programul, și așa subțire, de jocuri amicale din perioada precompetițională.

Noul antrenor a contramandat testul cu CS Mioveni, care era programat pe 10 ianuarie, până să fie el chemat în Bănie. "Cum să jucăm cu Mioveni, când noi ne luptăm cu ei la retrogradare?", a justificat Napoli anularea amicalului cu argeșenii, locul 12, cu 21 de puncte, la două lungimi deasupra oltenilor.


FCU Craiova, locul 14 în Liga 1, cu 19 puncte, după 21 de etape din sezonul regulat, a jucat tur-retur cu CS Mioveni, 0-1 în deplasare, și 0-0, acasă.

Nu mai e sigur nici amicalul cu Viitorul Șelimbăr, locul 9 în Liga 2, anunțat pentru 15 ianuarie. Sunt discuții pentru un joc-școală cu Sepsi, echipă antrenată de Cristiano Bergodi, bun prieten cu Nicolo Napoli.

În schimb, Alexandru Pelici, antrenorul de la CS Mioveni, a aranjat un alt amical cu o altă rivală la retrogradare, cu Dinamo, pe 12 ianuarie.

FCU Craiova va disputa primul meci oficial al anului pe 24 ianuarie, cu Farul, la Ovidiu.


Nicolo Napoli a sosit luni seară la Craiova, iar marți a condus primul antrenament. Reinstalarea italianului pe banca oltenilor a fost întâmpinată cu ostilitate de fanii din Peluza Sud. Conducerea clubului a reacționat:

"În ceea ce privește declarațiile lui Andrei Preda «Gogoașă» și alții care s-au pronunțat în aceste zile, ele nu reprezintă interesele fanilor noștri, ei nu vorbesc în numele lor, iar clubul nu ia în considerare opiniile acestora. Nu sunt ei în măsură să facă declarații despre cine ar trebui să facă parte din organigrama clubului!".

Fostul fundaș al lui Juventus Torino a mai antrenat echipa lui Mititelu în 2004, 2007-2009, 2011, 2013-2014, 2017, 2018-2019 și 2020.

Napoli a devenit al patrulea antrenor principal al nou-promovatei de la începutul campionatului, după Adrian Mutu, Eugen Trică și Flavius Stoican. În ultimele două meciuri din 2021, interimatul a fost asigurat de preparatorul fizic Dan Vasilică.

Înainte să bată palma cu Nicolo Napoli, Adrian Mititelu a mai negociat și cu Bogdan Andone și cu Andrei Prepeliță, care ar fi venit alături de Mihai Ianovschi, dar toți au refuzat propunerea oltenilor. Astfel, patronul FCU Craiova s-a orientat către mantaua de vreme rea.

Napoli i-a pregătit ultima dată pe olteni în Liga 2, în perioada august – octombrie, când l-a schimbat tot pe Eugen Trică. A plecat după 8 etape, deși FCU Craiova era lider.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.