Liga 1

Antalya, „pământ românesc” » 7 echipe din Liga 1 pregătesc a doua parte a sezonului în Turcia + programul amicalelor

+7 Foto
Hotel Miracle, care cazează delegația Rapidului

Articol de Vlad Nedelea  —  sâmbătă, 08 ianuarie 2022

Șapte din 16 echipe de Liga 1 au ales să-și desfășoare stagiul de pregătire din iarnă în Antalya. Ar fi fost 8 dacă și Academica Clinceni ajungea în Turcia, însă ilfovenii au renunțat pe ultima sută de metri din cauza problemelor din lot.

  • Reporterii GSP se află în Turcia și vor transmite zilnic cele mai noi informații din cantonamentele echipelor românești. 

Turcia este destinația preferată de români în această iarnă pentru cantonamentul dinaintea celei de-a doua părți a campionatului. Nu mai puțin de șapte cluburi au ales Antalya ca destinație, deși au fost ani buni în care cluburile își împărțeau preferințele cu Spania, Marbella sau Oliva Nova. 

Doar CFR a ales peninsula iberică, Voluntari, Rapid, Gaz Metan, CS Universitatea, Chindia, UTA și FC Botoșani preferând Turcia, o variantă mai rapidă și clar mai ieftină. Rapid, Chindia și Gaz Metan au preferat Lara, în timp ce Universitatea Craiova, Botoșani, Voluntari și UTA stau în Belek.

>

„În pat” cu dușmanul până în ultima clipă

Două dintre rivalele din lupta pentru play-off, Rapid și FC Botoșani, au fost la un pas de a împărți Hotelul Miracle din stațiunea Lara. În cele din urmă, cu doar 48 de ore înainte de sosirea în Turcia, moldovenii s-au reorientat și s-au mutat la Sueno Deluxe, în stațiunea Belek. Rapidiștii au sosit însă de pe 5 ianuarie și vor părăsi Turcia pe 15 ianuarie, în timp ce elevii lui Marius Croitoru au ajuns ieri și vor pleca pe 17.

Universitatea Craiova cea harnică

Universitatea Craiova intră în 2022 cu obiective clare. Dacă titlul nu mai e de actualitate, intrarea în play-off și Cupa României au devenit o prioritate. Oltenii au fost cei mai grăbiți, au ajuns în Turcia de pe 3 ianuarie și vor părăsi ultimii Turcia, pe 20, cu doar două zile înaintea meciului cu Rapid. Condițiile în care vor sta Ivan, Bancu&Co. sunt de cel mai înalt nivel. 

Oltenii au ales Gloria Sports Arena, un complex dedicat sportivilor, cu terenuri gazonate, săli de forță și de recuperare și un stadion cu pistă de atletism. În 2017, cu Nicolae Dică pe bancă, și FCSB a folosit această bază modernă.

Academica Clinceni a rămas pe dinafară

Opt echipe erau pregătite să-și desfășoare cantonamentul de iarnă în Antalya, însă Academica Clinceni a renunțat în ultimul moment la deplasare. Motivul e șocant: formația lui Adrian Falub a rămas fără jucători! La vizita medicală au fost prezenți doar 10 fotbaliști, iar unii dintre ei deja au semnat cu alte echipe, cum e cazul lui Patriche, care a ales Dinamo, sau cazul Omoh, transferat de Farul. 

Florin Achim și-a reziliat și el înțelegerea cu Clinceni, în timp ce Vellios, Cascini, De Amorim sau Moulin nu au ajuns încă în România. De asemenea, Florin Gardoș e și el tentat să nu se mai întoarcă la Clinceni. În acest moment lotul ilfovenilor numără doar 5 jucători, așa că în a doua parte a sezonului se vor baza, cel mai probabil, pe fotbaliști tineri, de la echipa a doua, și ea într-o poziție slabă în Liga a 3-a, locul 9 din 10.

Rapid - Hotel Miracle 

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Lara. Are 5 stele și este situat chiar pe malul mării. Evident, hotelul dispune de sală de ședințe, SPA, plajă privată și piscină interioară și exterioară. Mai mult, pe lângă cele două terenuri, pe care echipele le pot folosi pentru antrenament, jucătorii se pot relaxa la darts, minigolf, polo și tir.

  • Preț aproximativ pentru cameră dublă: 420 de lei/noapte

CSU Craiova - Gloria Sports Arena 

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Centrul are terenuri gazonate, săli de forță ultramoderne și de recuperare, săli dotate cu terenuri de baschet, volei, handbal și bazine olimpice de înot. În imediata apropiere se află un stadion cu pistă de atletism. Potrivit unor surse ale Gazetei, întreg cantonamentul costă peste 150.000 de euro!

UTA - Titanic Deluxe Golf

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Este unul dintre cele mai mari resorturi din zona. Situat în Belek, Titanic Deluxe Golf dispune de 594 de camere, cu un total de 170.000 de metri pătrați. Stabilimentul are una dintre cele mai spectaculoase priveliști, pe malul râului Beșgöz, care este renumit pentru crabii săi albaștri. De asemenea, resortul este înconjurat de păduri de pini. Dispune de un teren de golf, cu 27 de găuri, un teren de fotbal cu iarbă naturală și tribune, și un SPA uriaș.

  • Preț aproximativ pentru camera dublă: 800 de lei/noapte

Gaz Metan Mediaș - Titanic Beach Lara

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Resortul ales de Ilie Poenaru face parte din același lanț cu cel al arădenilor. Aflat în Lara, pe malul mării, dispune de centru SPA, aquapark, saună și restaurante cu tematică internațională. Jucătorii Gazului se pot relaxa la bowling, biliard și jacuzzi.

  • Preț aproximativ pentru camera dublă: 500 de lei/noapte

FC Voluntari - Hotel Atlantis 

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Ilfovenii, aflați într-un moment excelent, la cea mai bună clasare din istorie, au optat pentru o variantă mai puțin scumpă, însă și așa au parte de toate facilitățile. Pe malul mării, la Belek, formația lui Liviu Ciobotariu dispune de terenuri de fotbal, minifotbal, tenis, sală de fitness, golf și minigolf. Nu lipsește nici centrul SPA, iar fotbaliștii se pot relaxa la saună, la piscină, sau pot lua cursuri de scufundări.

  • Preț aproximativ: 400 de lei/noapte

Chindia - Hotel Trendy 

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Este unul dintre cele mai noi resorturi din zonă, ridicat în 2016. Hotelul ales de târgovișteni are vedere 360 de grade spre pădurile Lara și Belek și se află în apropierea râului Aksu. Dispune de piscină și plajă privată și are un imens centru wellness și SPA.

  • Preț aproximativ pentru camera dublă: 400 de lei/noapte

FC Botoșani - Sueno Deluxe 

+7 Foto
Gloria Sports Arena

Sueno Deluxe află pe malul mării, în regiunea Belek. Vizitatorii au la dispoziție o piscină în aer liber cu mai multe tobogane cu apă, o piscină interioară, centru wellness şi spa modern cu design oriental. Restaurantele à la carte asigură preparate din bucătăria turcească şi internaţională. În resort există un lunapark interior, un centru de joacă şi un cinematograf.

  • Preț aproximativ pentru camera dublă: 600 de lei/noapte

Ce amicale au echipele românești

CSU CRAIOVA 

  • 9 ianuarie: Paksi FC (Ungaria) 
  • 14 ianuarie: FC Baník Ostrava (Cehia) 
  • 16 ianuarie: adversarul urmează să fie anunțat

RAPID 

  • 8 ianuarie: Diyarbakırspor (Turcia) 
  • 11 ianuarie: Samsunspor (Turcia) 
  • 14 ianuarie: Rakow Czestochowa (Polonia)

UTA

  • 8 ianuarie: Charleroi (Belgia) 
  • 12 ianuarie: Honved (Ungaria) 
  • 14 ianuarie: FC Aarau (Elveția)

FC Voluntari 

  • 10 ianuarie: adversarul urmează să fie anunțat 
  • 13 ianuarie: Kyzyl-Jar (Kazahstan) 
  • 16 ianuarie: Zaglebie Lubin (Polonia)

Gaz Metan 

  • 11 ianuarie: FC Vaduz (Liechtenstein) 
  • 14 ianuarie FK Qarabag (Azerbaidjan) 
  • * va mai fi un meci amical, ale cărui date nu sunt încă stabilite

Chindia 

  • 8 ianuarie: adversarul urmează să fie anunțat 
  • 10 ianuarie: Paksi (Ungaria) 
  • 12 ianuarie: Slovan Liberec (Cehia) 
  • * va mai fi un meci amical, ale cărui date nu sunt încă stabilite

FC Botoșani 

  • 10 ianuarie: adversarul urmează să fie anunțat 
  • 13 ianuarie: Lechia Gdansk (Polonia) 
  • 15 ianuarie: Paksi (Ungaria) 
  • 15 ianuarie: Uganda (naționala)

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.