Gabi Tamaș a ieșit ”fotbalistul lunii decembrie” în cadrul premiilor Gazetei „Cei mai buni”. E o informație care cere câteva comentarii
La vârsta asta, dacă se întâmplă să mai poți umbla cu ghetele în picioare și să nu cazi de pe crampoane, poți primi eventual premii "pentru întreaga activitate". Distincții din acelea călduțe, dulcegi, duioase, menite să acopere puținătatea sau chiar lipsa diplomelor de la vârste mult mai nimerite pentru a le primi.
Dar Gabi Tamaș nu e premiantul întregii sale cariere, nici al ultimului cincinal, nici al ultimului an. El a ieșit jucătorul ultimei luni scurse din calendar, ceea ce miroase a proaspăt, mai proaspăt decât asta nu poate fi nimic altceva.
Părerea "juraților"
Ancheta GSP pentru desemnarea fotbalistului (și antrenorului) fiecărei luni se bazează, pe lângă voturile cititorilor și ale echipei redacționale, pe alegerile a cinci "jurați". Antrenori, foști jucători, oameni care se pricep.
Pentru decembrie 2021 aleșii au fost Ion Marin, Leo Grozavu, Eugen Neagoe, Eugen Trică și Daniel Pancu (înșirați în ordinea descrescătoare a vârstei). Trei dintre cei cinci l-au indicat câștigător pe Tamaș. Iar doi dintre ei, Neagoe și Trică, l-au văzut pe Gabi chiar util echipei naționale.
Dacă are vreo importanță, în decembrie, luna la care se referă premiile, Tamaș a dat gol Craiovei antrenate de Trică. Fără acel gol, poate că Eugen era și acum antrenorul oltenilor.
Cât e valabilă teoria fotbalului slab?
Se va spune că dacă un jucător de 38 de ani atrage sufragiile înseamnă că vorbim despre un fotbal slab (distincția GSP nu vizează doar jucătorii din Liga 1, români și străini, ci și pe românii "de afară", astfel că în noiembrie câștigător a fost Cicâldău, iar în septembrie Jefte de la Farul), cu un campionat intern slab și cu o echipă națională slabă și ea.
Da, așa este, toate sunt slabe, și campionatul, și naționala, și străinii care vin la noi. Dar în acest peisaj sunt oameni mult mai tineri decât Tamaș care ar putea revendica distincțiile. Dacă n-o fac, e vina lor! Tamaș a cules laurii pentru că peisajul e modest, dar și pentru că el a fost bun.
Acea "vână"
Acum un an și jumătate, pe când juca la U Cluj, Gabi s-a accidentat grav într-un meci de divizia secundă, la Bacău. Practic, avea genunchiul într-un înveliș ciudat și anormal, piele plus jambieră. A șchiopătat în celălalt picior până la ambulanță, s-a întins pe targă fără vaiete și după nu multă vreme era înapoi pe teren.
La aproape 37 de ani, cât avea atunci, asta putea însemna finalul. Nu un contract în prima ligă la Voluntari și o toamnă excelentă, pentru el și pentru echipa din Pipera, dormitorul de lux al Bucureștiului. Unii îi spun acestei calități individuale "capacitate de regenerare", alții îi zic, mai simplu, "vână". Au dreptate și unii, și ceilalți.
Între cele două panouri
Gabi joacă fotbal profesionist de două decenii și încă de acum 15 ani se chibița că drumul carierei sale nu va fi foarte lung. Motivele scepticismului general se știu și țin doar de el, de Tamaș. Episoadele acelea arhicunoscute, care nu-ți duc niciodată poza la panoul de onoare, ci la celălalt panou, cel cu "Nu faceți ca ei!".
Tinerii fotbaliști nici nu trebuie să facă precum Tamaș, ci să reziste la un nivel bun al carierei cât a rezistat el. Să aibă puterea ca la 38 de ani, după ultimul meci al lunii ale cărei sufragii le-a primit, să spună că pleacă "frumos la un șpriț", și apoi, după o scurtă vacanță, să o ia de la capăt.
{{text}}