În această seară, începând cu ora 19:30, Chesterfield FC, echipă din liga a cincea engleză, o va întâlni pe Chelsea într-un meci din turul 3 al Cupei Angliei. Duelul împotriva campioanei Europei marchează revirimentul lui Chesterfield, club salvat in-extremis anul trecut de o asociație a suporterilor.
După aproape un secol de tradiție în diviziile inferioare ale fotbalului englez, povestea lui Chesterfield a fost aproape de un final tragic în sezonul trecut. Clubul a reușit să depășească însă momentul critic după ce a fost preluat de Chesterfield FC Community Trust, o asociație a suporterilor care au cotizat pentru salvarea echipei.
Eforturile celor 6.000 de fani pare ca au dat roade. Situația lui Chesterfield s-a îmbunătățit nu doar pe plan financiar, echipa atacând în sezonul actual promovarea în al patrulea eșalon fotbalistic englez. Sub conducerea tânărului manager James Rowe (38 de ani), Chesterfield ocupă primul loc în Conference National, liga a cincea engleză, cu 2 puncte avans.
„Lumea a zis că suntem nebuni, dar trebuia să facem ceva”
„Am preluat clubul în timpul unei pandemii iar lumea a zis că suntem nebuni, dar cineva trebuia să facă ceva. Când am finalizat achiziția, fanii ne-au întrebat care este obiectivul nostru pentru acest an. Le-am spus doar atât: să ne asigurăm că vom mai avea o echipă la finalul sezonului.
A fost o oportunitate unică să legăm clubul de comunitate. Deși multimilionarii pot cumpăra un club, nu sunt sigur că-l dețin cu adevărat.
Să jucăm contra campionilor Europei e ceva incredibil! Este un bonus, un reper că suntem din nou pe harta fotbalului ca și club” a declarat John Croot, directorul executiv de la Chesterfield, pentru The Guardian.
Fenomenul Chesterfield
Când trustul a preluat conducerea lui Chesterfield FC, clubul avea o cifră de afaceri de 30.000 de lire sterline. Între timp, a urcat la două milioane de lire sterline!
Clubul a pus la cale mai multe inițiative prin care să sprijine comunitatea locală. Săptămâna trecută, de exemplu, a organizat ca sute de coșuri cu produse să le fie livrate familiilor defavorizate din nordul Derbyshire.
Iar suporterii își arată, la rândul lor, sprijinul. În finalului lui 2021, clubul a inițiat un crowdfunding pentru 15.000 de lire sterline, care aveau să servească la cumpărarea de acoperitoare de teren. Suma țintă nu numai că a fost atinsă, ci depășită cu mult.
Antrenorul Rowe a format o echipă redutabilă pentru nivelul ligilor inferioare, care-i cuprinde pe atacantul Kabongo Tshimanga, cu 19 de goluri în acest sezon, dar și pe Laurence Maguire, fratele mult mai cunoscutului Harry, căpitanul lui Manchester United.
Povestea lui Chesterfield amintește de Dinamo
Anul trecut, asociația suporterilor lui Dinamo a ținut clubul în viață după „dezertarea” acționarului majoritar Pablo Coratcero și a oamenilor numiți de acesta în funcții de conducere.
Pe 31 martie 2021, Peluza Cătălin Hîldan, inițiatoarea programului DDB, a anunțat că a rezolvat problema datoriilor clubului și că Dinamo poate obține licența pentru sezonul viitor de Liga 1.
După 13 meciuri consecutive fără victorie în campionat, Dinamo a reușit contrar tuturor așteptărilor să evite retrogradarea. „Câinii roșii” au reușit să lege o serie de cinci victorii consecutive în play-out sub comanda lui Dusan Uhrin și avea nevoie de un egal în duelul din ultima etapă, acasă contra Chindiei. Alb-roșiii au obținut o remiză albă, evitând astfel și meciurile de baraj.
- Articol de Damian Neamțu
{{text}}