Al Sharjah, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins-o pe Al-Ain, liderul din Emiratele Arabe Unite, scor 2-0.
Cosmin Olăroiu a început curajos disputa cu formația pregătită de Sergiy Rebrov. Al Sharjah a irosit două ocazii bune în primele 5 minute, apoi a deschis scorul prin Caio. Brazilianul în vârstă de 27 de ani a reluat spectaculos cu capul, de la 11 metri, o centrare venită din lovitură liberă. Era minutul 10.
Cosmin Olăroiu a învins liderul din Emiratele Arabe Unite
Luanzinho, celălalt brazilian aflat în mare formă, a dublat rapid avantajul. Defensiva liderului s-a făcut de râs, doi fotbaliști au luftat, și l-au lăsat pe tânărul de 21 de ani singur, la 8 metri de poartă. Șutul nu a fost cel mai puternic. A atins bara din stânga, apoi a depășit agonizant linia.
VIDEO Rezumatul meciului Al Sharjah - Al-Ain, scor 2-0
Cosmin Olăroiu, pe locul secund în Emiratele Arabe Unite
Cosmin Olăroiu este neînvins pe banca celor de la Al Sharhaj. Instalat la jumătatea lunii noiembrie, antrenorul român a obținut 5 victorii și 3 remize, ducându-și echipa pe locul secund în campionat. Al Sharjah are 23 de puncte, 7 sub liderul Al-Ain.
{{text}}