Ce (mai) poate Bölöni?

După ochiul și inima mea, László Bölöni este oricând în top zece fotbaliști români din toate timpurile și, categoric, în top trei antrenori pe care i-a avut România după anul 2000. Ar fi o alegere mai degrabă bună pentru națională.

Cât a fost selecționer, Bölöni a arătat că are metodă, știință de carte, capacitatea de a fi imparțial. Numărăm pe degetele de la o mână tehnicienii români care au reușit să se impună în campionate din Occident – Bölöni e unul dintre aceștia.

Nu e deloc întâmplător că de la națională a ajuns la cea mai mare echipă din cariera sa de tehnician: Sporting Lisabona. Sigur, l-a debutat pe Cristiano Ronaldo (care între timp e mai aproape de retragere), dar mare pe acela l-a făcut Sir Alex Ferguson (dacă nu cumva s-a făcut singur).

Privirea sa lucidă și înțeleaptă

Iar Bölöni de acum douăzeci și doi de ani era un antrenor mai degrabă tânăr, la patruzeci și șapte de ani. Acum este un antrenor mult mai matur, experimentat, care în martie va pleca pe șaptezeci de ani și n-a mai avut legături strânse cu fotbalul românesc de decenii.

Iar fotbalul românesc (la fel ca societatea românească) a continuat să se degradeze în tot acest timp. O va afla curând. Dacă în 2000-2001 era un străin, acum va fi și mai străin aici. Nu e totuși cel mai rău lucru posibil. Fotbalul românesc are nevoie, mereu a avut, de privirea sa lucidă și înțeleaptă.

Dar! Dar în ultimii zece ani, Bölöni a antrenat pe Al Khor, Al-Ittihad, Antwerp, Gent sau Panathinaikos, fără să mai atingă vreodată inspirația și gloria de la începutul mileniului III.

Ce va găsi Loți

Ceea ce înseamnă că, încă de la primul eșec, tribuna românească îi va striga două lucruri, amândouă stupide și nedrepte (tribunele știu deseori să fie și așa): 1) că e expirat, că la vârsta lui trebuia să se pensioneze și 2) că e ungur.

De aceea, Loți Bölöni are nevoie de multă, multă răbdare. Cât a fost departe de România, avea aura unui rege în exil. Întors acasă, îi va fi infinit mai greu.

Ochiul care vede

Și îi va fi atât de greu pentru că naționala are o bază de selecție restrânsă și cu fotbaliști care abia joacă până și la echipe mediocre din Vest. De exemplu, marea speranță Man (fotbalistul anului 2020) n-a prins un meci întreg în Serie B, la Parma.

Nivelul este, așadar, groaznic de scăzut. Pe de altă parte, Loți Bölöni este oricând o variantă mai bună decât încă necoptul Adi Mutu (la 43 de ani, deunăzi, la mulți ani!). Din nou: el are ochiul să vadă ceea ce noi nu (mai) vedem și poate că această capacitate de a fi detașat (și de a fi fost departe atâta vreme) va fi, de fapt, marele său atu.

Adio, balet?

Să nu uităm însă că și impresarul sârb Zvonko Milojkovici avea perfectă dreptate în ce i-a spus în interviu lui Remus Răureanu, acum câteva zile, aici în „Gazetă”: fotbalul românesc a ajuns balet, ai noștri cad la fiecare duel. Chiar așa e! Ca să ajungi undeva trebuie să fii în stare măcar să stai în ghete.

Și dacă e cineva în stare să le insufle ambiție și curaj acestor fotbaliști ai noștri, Loți Bölöni, care nu îmi amintesc să se fi lăsat vreodată depășit, e acela. Mai are nevoie și de șansă. Ce (mai) poate Bölöni? Abia aștept să trăim și să vedem.

PS: Și cu splendida victorie a Simonei Halep la Melbourne Summer Set 1 (tenis impecabil cu Kudermetova în finală!) altfel începe anul iluziilor noastre în sport. Halep a arătat poftă de joc și de victorie. Dacă va fi sănătoasă, va ajunge nu doar în Top Ten, cum și-a propus, ci mai sus, mai sus.