Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

ATP, comunicat în cazul Djokovic: „Ne bucură verdictul, dar recomandăm vaccinarea”

Novak Djokovic // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 11 ianuarie 2022

ATP a emis un comunicat în care vobește despre situația sârbului Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP). El a primit acceptul de a juca la Australian Open, primului turneu de Grand Slam al anului, care se va juca între 17 și 30 ianuarie.

  • Context: Audierea lui Novak Djokovic (34 de ani), care a avut loc luni, s-a încheiat favorabil pentru sârb: judecătorul a întors decizia prin care acestuia i-a fost anulată viza și a dictat eliberarea sa din detenție! 
  • Sârbul poate participa la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat pe 9 ori
  • Alex Hawke, ministrul pentru Imigrare din Australia, poate interveni oricând pentru a anula viza sârbului încă o dată, dar este de așteptat ca o decizie finală să fie luată abia de marți încolo.

ATP, forul care guvernează tenisul masculin, spune în comunicat că se bucură că Djokovic a primit acceptul de a juca la Australian Open și încurajează jucătorii să se vaccineze împotriva COVID-19.

ATP, comunicat în cazul Djokovic: „Ne bucură verdictul, dar recomandăm vaccinarea”


„ATP respectă sacrificiile făcute de locuitorii Australiei de la începutul pandemiei de COVID-19 și politicile privind imigrația care au fost impuse. Complicațiile apărute în ultimele zile, în legătură cu intrarea în Australia a jucătorului, arată că e nevoie de o înțelegere mai bună și de comunicare.

Călătorind spre Melbourne, e clar că Novak Djokovic a crezut că a primit o excepție medicală pentru a putea îndeplini regulile privind intrarea în țară. Evenimentele care au dus la procesul de luni au făcut rău tuturor, inclusiv pregătirii lui Novak Djokovic pentru Australian Open. 

Excepțiile medicale sunt oferite de comisii independente de ATP. Totuși, am fost în contact cu Tennis Australia (n.r- Federația de Tenis din Australia) pentru a exista transparență în timpul procesului. Ne bucură veridicul te luni și abia așteptăm să vedem două săptămâni spectaculoase de tenis.s

Mai mult, conducerea ATP recomandă vaccinarea tuturor jucătorilor. Credem că este esențială pentru ca sportul să continue în timpul pandemiei. Suntem bucuroși că 97% din jucătorii din Top 100 sunt vaccinați”, se arată în comunicatul ATP.


VIDEO Novak Djokovic, campion la Australian Open 2021

Cazul lui Novak Djokovic, pe scurt:

  • Deși organizatorii de la Australian Open acceptaseră ca Novak Djokovic să poată juca la Melbourne fără vaccin, situația s-a schimbat radical în momentul în care liderul din ATP a ajuns la Antipozi. 
  • Autoritățile nu i-au permis acestuia să intre pe teritoriul Australiei. Interogat de polițiștii de frontieră timp de aproape 9 ore, Djokovic a aflat că nu i se permite intrarea în Australia pe baza scutirii medicale de la vaccin pe care a prezentat-o. Viza lui Nole a fost anulată, el a fost plasat în izolare, iar avocații săi au contestat decizia.
  • Djokovic a fost închis câteva zile într-o unitate de cazare din Melbourne, destinată refugiaților și imigranților. A rămas acolo până luni dimineața.
  • În apărarea sârbului, avocații lui au susținut că pe 16 decembrie Nole a fost testat pozitiv la coronavirus, astfel că i s-ar cuveni o scutire de la vaccinare. 
  • Azi, un judecător a întors decizia prin care acestuia i-a fost anulată viza și a dictat eliberarea sa din detenție! Acesta poate participa la Australian Open 2022

Citește mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.