International   •   Campionate   •   ITALIA

Radu Drăgușin, lăudat după prestațiile bune la Sampdoria: „Când ajungi titular în Serie A, normal ar fi să joci la naționala mare”

Radu Drăgușin// Foto-IMAGO / NurPhoto

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 11 ianuarie 2022

Florin Manea, invitat la GSP Live, a discutat despre Radu Drăgușin (19 ani), fundașul împrumutat de Juventus la Sampdoria. 

Impresarul a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorul pe care îl reprezintă și care a ajuns titular în Serie A.

Drăgușin, lăudat după prestațiile bune la Sampdoria


„Sunt bucuros că Radu (n.r.- Drăgușin) a ajuns la 12 meciuri jucate în Serie A. Joacă fundaș dreapta, nu e poziția lui, dar i-am spus: «Asta e, trebuie să joci și portar dacă te bagă».

Nu e adevărat că poziția de fundaș dreapta e mai fără riscuri. În bandă prinzi jucătorii de viteză, cum sunt Mertens și Insigne. Dacă te prinde unul din ei unu contra unu, nu e ușor. Sunt mândru de el pentru că a început să joace în Serie A și totuși are 19 ani. Întreb și eu, câți jucători născuți în 2002 joacă în Serie A?”, a spus Florin Manea, la GSP Live.

Florin Manea: „Ar trebui să joace la naționala mare”

Florin Manea s-a arătat încântat de prestațiile românului în Serie A și este convins că fundașul poate să facă pasul la naționala României.


O să mă certe lumea. Dar când joci la seniori în Serie A, e urât să te întorci să mai joci la juniori, la U21. Joci dacă trebuie, dar normal ar trebui să joace tot la seniori, la naționala mare 



-Florin Manea

Drăgușin, titular în Napoli - Sampdoria

De când a plecat de la Juventus, Radu Drăgușin nu mai stă doar pe margine. La Sampdoria, după mai multe etape în care a rămas rezervă, a început să lege aparițiile, iar Roberto D'Aversa apelează tot mai des la fundașul de 19 ani.

Radu Drăgușin (19 ani) a fost integralist în meciul pe care Sampdoria l-a pierdut în deplasarea de la Napoli, scor 0-1. Internaționalul român a evoluat pe postul de fundaș dreapta și s-a descurcat decent, o prestație sigură, fără erori.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.