Tenis

Novak Djokovic recunoaște că a mințit și a participat la un interviu știind că are COVID: „Nu voiam să-l dezamăgesc pe jurnalist” » Ce spune despre formularul de intrare în Australia

Novak Djokovic // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 12 ianuarie 2022

Sârbul Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP) a reacționat pe Instagram și a încercat să combată două dintre controversele privind situația sa înainte de Australian Open.

  • CONTEXT: Audierea lui Novak Djokovic (34 de ani), care a avut loc luni, s-a încheiat favorabil pentru sârb: judecătorul a întors decizia prin care acestuia i-a fost anulată viza și a dictat eliberarea sa din detenție!
  • Sârbul poate participa la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat pe 9 ori.
  • Alex Hawke, ministrul pentru Imigrare din Australia, poate interveni oricând pentru a anula viza sârbului încă o dată, dar pentru moment nu a fost luată nicio decizie

Câștigător a 20 de turnee de Grand Slam, dintre care 9 la Australian Open, Djokovic a emis un comunicat în care se apără în două dintre controversele din cazul său.

De ce acuzat Nole?

  • Sârbul susține că a fost depistat pozitiv cu COVID-19 pe 16 decembrie, însă a participat la mai multe evenimente pe 17 și 18 decembrie.
  • În plus, marele campion sârb a bifat în formularul completat la intrarea în Australia că nu a călătorit în altă țară cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne, lucru contrazis de realitate. Între Crăciun și Anul Nou, Djokovic a fost surprins în mai multe zile antrenându-se la reședința sa din Marbella. Din Spania, sârbul a călătorit la Belgrad, pentru ca mai apoi să decoleze spre Australia.

Cum se apără Novak Djokovic

Sârbul susține că a aflat pe 17 decembrie că are COVID și recunoaște că participat la interviul pentru L'Équipe, de pe 18, știind că e pozitiv. În plus, susține că formularul pentru intrarea în Australia a fost completat greșit de agentul său, care regretă eroarea.

Vreau să mă refer la continua dezinformare despre activitățile mele și participarea mea la evenimente care au avut loc în decembrie înainte de rezultatul meu pozitiv la testul PCR COVID Aceasta este o informație greșită care trebuie corectată, mai ales pentru a îndepărta îngrijorarea comunității despre prezența mea în Australia și pentru a lămuri aspecte care sunt foarte dăunătoare familiei mele.

Vreau să subliniez că m-am străduit foarte mult să asigur siguranța tuturor și respectarea obligativității testării.

Am fost la un meci de baschet pe 14 decembrie, după care au fost reportare mai multe cazuri de COVID-19. Deși nu avem niciun simptom, am efectuat un test rapid, care a avut un rezultat negativ. Din precauție, am efectuat un test PCR în aceeași zi.

În ziua următoare, am participat la un eveniment de tenis în Belgrad, în care am premiat mai mulți copii. Înainte, am efectuat un test rapid, care a ieșit negativ. Nu avem niciun simptom și mă simțeam bine. Nu am primit rezultatul decât după eveniment.

Pe 18 decembrie, la centrul de tenis din Belgrad, aveam un interviu și o ședință foto pentru L'Equipe, programate de multă vreme. Mi-am anulat toate evenimentele, mai puțin acel interviu. M-am simțit obligat să fac acel interviu deoarece nu am vrut să-l dezamăgesc pe jurnalist. Dar am păstrat distanța și am purtat mască, cu excepția momentului în care mi-au fost făcute poze.

Când am ajuns acasă, după interviu, m-am izolat pentru perioada necesară.  Gândindu-mă la ce am făcut, consider că a fost o greșeală și sunt de acord că trebuia să reprogramez interviul.

Cu privire la formularul de localizare: acesta a fost completat de echipa mea, în numele meu. Agentul meu prezintă scuze sincere pentru eroare administrativă care a dus la completarea incorectă a informațiilor privind călătoriile care au precedat intrarea în Australia.A fost o eroare umană. Cu siguranță nu a fost intenționată. Trăim în vremuri provocatoare și pot apărea greșeli. Azi, echipa mea a oferit noi informații Guvernului australian pentru a lămuri situația. 

Am simțit că era important să vorbesc despre aceste dezinformări și nu voi face alte declarații, din respect pentru oficialitățile din Australia.

E o onoare să joc la Australian Open. Jucătorii iubesc acest turneu, la fel ca fanii din întreaga lume. Vreau să am ocazia de a concura împotriva celor mai buni jucători din lume, în fața unora dintre cei mai minunați fani.

- comunicat Novak Djokovic

„Probabil că nu știa. Nu știa. Când a aflat că este pozitiv, s-a dus să se izoleze. Nu pot spune mai multe. Cel mai bine ar fi să-l întrebați pe el”, a declarat Dijana, mama lui Djokovic, înainte ca sârbul să publice comunicatul.

Citește mai multe știri despre Novak Djokovic:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.